Oltchim debutează la Ljubljana în grupele principale, cu Krim

Oltchim Rm. Vâlcea a fost extrasă pe poziția secundă în grupa principală II la tragerea la sorți de la Viena, astfel că va juca primul și ultimul meci din grupă în deplasare. Debutul supercampioanei României se va produce în Slovenia, pe terenul formației Krim Ljubljana, formație care a scos din competiție pe Viborg. După acest joc, Vâlcea va evolua de două ori consecutiv pe teren propriu, cu Metz și Buducnost. Urmează apoi o deplasare la Metz, un ultim meci acasă cu Krim și apoi posibila „finală” din grupă cu Buducnost. Meciurile se vor disputa în șase weekend-uri consecutive, în intervalul 4 februarie – 10 martie. Primele două echipe din grupă vor merge în semifinale.

Publicat: 15 11. 2011, 15:46
Actualizat: 15 11. 2011, 15:47