Oltchim l-a instalat pe Rimanic în postul de antrenor
Ivica Rimanic (52 de ani) este noul antrenor al campioanei Oltchim, echipă calificată direct în grupele Ligii Campionilor. Croatul îl înlocuiește pe banca tehnică pe selecționerul naționalei României, Gheorghe Tadici, cel care a cucerit șase trofee cu Oltchim în ultimii doi ani.
Conducerea grupării vâlcene l-a prezentat aseară pe noul tehnician, croatul Ivica Rimanic, care a semnat un contract pe trei ani cu clubul vâlcean. „Pentru sezonul următor, obiectivul său este câștigarea campionatului, a Cupei României și accederea în semifinalele Ligii Campionilor. Rimanic are o experiență bogată, sunt convins că va aduce un plus la Vâlcea. Eu îl sprijin”, a declarat Ioan Gavrilescu, președintele CS Oltchim. Croatul este cel de-al doilea antenor străin din istoria Oltchimului, după sârbul Rasic. „Secundul” lui Rimanic este, surpriză, Aurelian Roșca, care a mai fost în trecut de două ori „principal” pe banca Oltchimului.
„Mai avem nevoie de un pivot”
Ivica Rimanic vorbește fluent trei limbi străine și a mai antrenat naționalele Iugoslaviei și Austriei, pe Podravka, unde le-a avut ca jucătoare pe Târcă și Cozma, Krim, Hypo Viena, Byasen și Nordstrand. În ultimii doi ani a pregătit naționala Japoniei. „E normal ca Oltchim să aibă obiective tot mai îndrăznețe de la an la an. O să aduc ceva nou la Vâlcea, îmi doresc ca primul pas să fie o apărare mai avansată. Știu că România a avut rezultate bune în sistemul 6-0, dar voi încerca în defensivă și un 5-1. Știu de plecarea lui Gâlcă. Sper să mai aducem un pivot de valoare“, a spus Ivica Rimanic. Altfel, președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a confirmat că pivotul Narcisa Lecușanu a semnat prelungirea contractului cu clubul vâlcean.
Croatul a studiat și grupa Oltchimului în Liga Campionilor. „Primul meci, cel din Norvegia, cu Larvik, este foarte important. Cu un rezultat bun acolo luăm o opțiune importantă pentru calificare “.
O să aduc ceva nou la Vâlcea. Vreau ca primul pas să fie o apărare mai avansată. Știu că România a folosit sistemul 6-0. Voi încerca și un 5-1
Ivica Rimanic antrenor Oltchim