Oltchim pornește drumul spre semifinalele Ligii Campionilor
Campioana României se pregătește de lucrurile serioase din acest sezon după încălzirea din Liga Națională, participarea în grupele Ligii Campionilor.
Fără Ionela Gâlcă-Stanca sau Gheorghe Tadici, dar cu Gabriella Szucs, Rita Borbaș și Ivica Rimanic, Oltchim încearcă să realizeze ce n-a reușit în sezonul trecut, să ajungă în semifinalele celei mai tari competiții din Europa la nivel de cluburi. Cel puțin acesta este obiectivul trasat de conducerea vâlceană antrenorului croat. Ștacheta oricum a fost ridicată sus prin accederea printre cele mai bune opt echipe de pe continent. Din punctul de vedere al bookmakerilor, Oltchim este cotată cu șansa a cincea la câștigarea trofeului, după Viborg, FCK Handbold, Hypo și Zvezda.
Adina Meiroșu „l-a înțepat“ pe Tadici
Larvik, Lada Togliatti și Podravka sunt cele trei adversare ale campioanei României din grupa C a Ligii Campionilor. Raportându-se la ce a fost în sezonul trecut, Adina Meiroșu a susținut că meciurile Oltchimului din acest an sunt mult mai dificile. „Cred că grupa de acum este mult mai grea decât cea de anul trecut (n.r. – cu Viborg, Buducnost și FTC Budapesta). În sezonul trecut am avut un traseu mai lejer, am întâlnit echipe mai puțin experimentate. Acum va fi mai dificil”, a spus interul vâlcean, care a trimis săgeți și către fostul antrenor, Gheorghe Tadici: „Venim la antrenamente cu plăcere. Există o altă colaborare cu antrenorul, care dă dovadă de mai multă înțelegere și ne acordă mai multă libertate pe teren”.
Debutul Oltchimului în noul sezon de Liga Campionilor se produce mâine, în fața propriilor suporteri, cu Larvik.
"Cred că grupa de acum este mult mai grea decât cea de anul trecut. În sezonul trecut am avut un traseu mai lejer, am întâlnit echipe mai puțin experimentate" – Adina Meiroșu-Fiera, jucătoare Oltchim
"Larvik este o echipă bine organizată, știe să dejoace apărările adverse și evoluează foarte bine mai ales în deplasare. Să ne amintim ce ușor a câștigat la Brașov în primăvară" – Ivica Rimanic, antrenor Oltchim
Â
Â