Oltchim ratează calificarea în semifinale!** Afară din Ligă

Oltchim și-a ratat obiectivul în acest sezon al Ligii
Campionilor, fiind eliminată din competiție după o înfrângere grea
suferită aseară, la Podgorica, cu Buducnost, scor 21-32.
Înaintea partidei, campioana României avea două alternative din
trei ca să facă pasul pentru a treia oară consecutiv în
semifinalele competiției: victoria, care ar fi rezolvat ecuația de
acum sau egalul, ce ar fi putut fi dublat de un succes sâmbătă cu
Krim, echipă eliminată din cursa calificării încă de sâmbătă.

Vâlcea s-a pregătit pentru un comando la Podgorica, dar nu a luat
în calcul posibilele capcane întinse de Buducnost. Ca și momeală,
gazdele au acceptat ca Bojana Popovic să fie anihilată de defensiva
Oltchimului și au răspuns prin Radovic, Jovanovic și mai ales
Bulatovic, care au trimis „grenadele” cu o frecvență năucitoare
peste o defensivă neașteptat de statică. Iar Talida Tolnai, singură
în calea iureșului declanșat de Buducnost, a fost victimă sigură.
Muntenegrencele au avut nevoie doar de 12 minute pentru a se
desprinde la cinci goluri (8-3), o diferență la care a contribuit
și Vâlcea prin ratările și forțările în atac de care a abuzat. Doar
cu câteva sclipiri ale Patriciei Vizitiu și înșurubări ale Ionelei
Stanca în coasta gazdelor, campioana României nu a putut ține
ritmul și s-a văzut condusă încă de la pauză cu un neverosimil
9-16.

Oltchim,
o echipă debusolată

Degringolada din tabăra vâlceană a fost vizibilă și în partea
secundă, când Buducnost a continuat să lovească fără milă.
Diferența a crescut simțitor în favoarea gazdelor, care au ajuns la
cota „10” în minutul 38 (21-11). Cu biletele de semifinale în
buzunar, Podgorica a oprit motoarele, însă Oltchim nu a fost în
stare să reacționeze nici pe fondul relaxării oponentelor,
debusolarea fiind cuvântul care a putut caracteriza cel mai bine
jocul elevelor lui Radu Voina. Bojana Popovic & Co s-au impus
cu 32-21, consfințind eliminarea campioanei României din Liga
Campionilor, dar și cea mai dură înfrângere din ultimii cinci
ani.

Marcatoare:

Buducnost: Bulatovici 9 goluri, Radicevici 7,
Jovanovici 6, Popovici 4, Djokici 3, Radovici 2, Pecevska 1.

Oltchim: Vizitiu 5 goluri, Manea 4, Farcău 3,
Stanca 2, Ozel 2, Fiera 2, Beșe 1, Elisei-Ardean 1, Nechita
1.

După cinci etape disputate, Oltchim rămâne cu doar patru puncte, pe
locul trei, nemaivând vreo șansă la calificarea în semifinale. În
tur, Oltchim câștigase, pe teren propriu, cu Buducnost, la doar un
gol diferență, 21-20, astfel că formația muntenegreană are
avantajul întâlnirilor directe, dacă se va ajunge la egalitate de
puncte în clasament, după ultima etapă.

Prima echipă calificată în penultimul act, din grupa I, este Itxako
Navarra, care a învins sâmbătă, pe teren propriu, pe Krim
Ljubljana, cu 25-24 (15-13) și nu mai depinde de rezultatele
ulterioare. Itxako, cu Oana Șoit în echipă, are deja 8 puncte și
ocupă locul I, urmată de Buducnost, cu 6, Oltchim, cu 4 și Krim, cu
2.

În ultima etapă a grupei I se vor juca partidele Krim
Ljublana-Oltchim (19 martie) și Buducnost-Itxako (20 martie).

Din grupa a II-a, Gyor ETO (Ungaria) și Larvik HK (Norvegia) sunt
deja calificate în semifinale.

În sezonul trecut, Oltchim a jucat finala Ligii Campionilor, iar
acum doi ani a ajuns până în semifinale.


COMENTARIUL LIVE
TEXT


Min60: SCOR FINAL: BUDUCNOST – OLTCHIM
32-21

Min59: Inscrie Bojana Popovic: 32-21

Min58: Ada Nechiat inscrie primul gol: 31-21
Min57: Meirosu inscrie si este 30-20
Min55:
Ratam un atac si Buducnost conduce cu
29-19
Min54: Apara Toto: 28-19
Min52:
Buducnost reface diferenta si conduce la zece
goluri
Min50: Gol Ozel: 27-18

Min49: Knezovic este in forma mare si apara la
Vizitiu
Min48:
Gol Oana Manea: 25-17
Min47: Ramona Maier mai rateaza o lovitura de la sapte metri
Ana Djokic este eliminata
pentru a treia oara si vede cartonasul rosu

Min46:
Gol Ozel: 24-16
Min45: Gol Manea! 23-15

Min43: Rateaza Meirosu
Min41:
Ramona Maier inscrie de la sapte
metri
Min40: Inscrie si Patricia Vizitiu: 22-13
Min39:
Bojana Popovic duce scorul la 22-12
Min38:
Ramona Maier inscrie: 21-12
Ana Djokic este eliminata
Min37:
Inscrie Jovanovic: 21-11

Min36: Popovic mareste diferenta
Min35: Oana Manea inscrie si duce scorul la 19-11
Min34:
Buducnost conduce cu 18-10!
Min33: Oana Manea scoate sapte metri
Min31 :
Farcau inscrie si Oltchim incepe bine:
16-10
Min31: Incepe repriza secunda

Min30: PAUZA! Buducnost
conduce cu 16-9! La acest scor, Oltchim este eliminata din
Champions League

Min30: Oltchim rateaza incredibil. Buducnost conduce cu
15-9
Min28:
Nechita rateaza incredibil
Min26:
Meirosu rateaza
Ana Djokic este eliminata pentru doua minute

Min24: Bulatovic inscrie pentru 13-9
Min23: Inca un gol pentru Vizitiu: 12-9
Min22: Patricia Vizitiu este in mana: 12:8 pentru Buducnost
Min21:
12-7 pentru gazde! Ada Nechita
rateaza
Min19:
Buducnost revine la patru goluri diferenta:
11-7

Min17: Vali Bese readuce Oltchim la trei goluri in spatele
gazdelor: 10-7
Min16: Galca reduce din diferenta: 10-6
Min16: Gazdele marcheaza cu doi oameni mai
putin
Min15:
Galca scoate sapte metri si eliminare
Bojana Popovic este eliminata pentru doua minute
Min14:
Tereza Tamas este invinsa de la sapte
metri

Min13: Vizitiu reduce din diferenta
Min12:
Bulatovic duce scorul la 8-3
Min11:
Apara Toto, Ozel rateaza
Min10:
7-3 pentru Buducnost
Min9:
Buducnost se distanteaza la doua goluri:
5-3
Min6:
Meirosu egaleaza la 3!

Radovic este eliminata
Min5: Gazdele revin in avantaj: 3-2
Min5: Oltchim egaleaza la 2!
Min4: Gazdele sunt in avantaj: 2-1 pentru
Buducnost
Min3: Oltchim si Buducnost rateaza urmatoarele
atacuri
Min2. Bulatovic egaleaza
Min1. Vizitiu resueste primul gol al meciului 1-0
pentru Oltchim
Min1. Oltchim are primul atac al meciului

Publicat: 13 03. 2011, 17:46
Actualizat: 14 03. 2011, 10:14