Oltchim, victorie lejeră cu Dunărea Brăila

Echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, marți, pe teren propriu,
cu scorul de 38-21 (17-9), formația Dunărea Brăila, într-un meci în
devans din etapa a VIII-a a Ligii Naționale de handbal
feminin.

Vâlcencele au început în forță disputa și au condus cu 3-0 în
minutul 6 și 5-2 în minutul 10. Kovacs a rulat întreg lotul pe care
l-a avut la dispoziție pentru acest meci, dar diferența de pe
tabela de marcaj s-a mărit treptat și campioana României conducea
la pauză cu 17-9.

Chiar dacă oltencele nu au reușit un meci foarte bun, formația din
Brăila nu a pus probleme nici în partea a doua a partidei și în
minutul 45 Oltchim mărise avantajul la 10 goluri: 26-16. Finalmente
a fost 38-21 pentru Oltchim care rămâne pe primul loc al
clasamentului în Liga Națională cu punctaj maxim.

Pentru Oltchim au marcat Gâlcă (8), Farcău (9), Elisei (3), Manea
(5), Pidpalova (1), Neagu (2), Geiger (1), Meiroșu (3), Pușcașu
(2), Szucs (1), Ozel (3). Cea mai bună marcatoare a oaspetelor a
fost Ada Moldovan, cu 9 reușite.

În partida cu Brăila, tehnicianul Kovacs le-a menajat pe Paula
Ungureanu, Adriana Nechita, Adriana Țăcălie, Valeria Beșe, Roxana
Gatzel și Patricia Vizitiu.

Pentu Oltchim a fost ultima verificare înainte de deplasarea din
Franța de duminică, elevele lui Kovacs urmând să întâlnească pe
Toulon în etapa a IV-a a grupei C a Ligii Campionilor. Înainte de
această etapă, vâlcencele ocupă locul secund al clasamentului, cu
două puncte și au nevoie de victorie în tentativa de calificare în
grupele principale ale competiției.

MEDIAFAX

Publicat: 02 11. 2010, 19:40
Actualizat: 02 11. 2010, 19:59