Oltchim – Zvezda, în Liga Campionilor, în direct la Sport.ro

După debutul în Champions League împotriva spanioloaicelor de la
Itxaco, Oltchim se întâlnește cu Zvezda, duminică, 1 noiembrie, de
la ora 19.00, în direct la Sport.ro.

Cele două echipe s-au mai confruntat o singură dată – în 2007,
Zvezda antrenată de Trefilov a fost învinsă de Oltchim la Turneul
Campioanelor. Oltencele erau atunci câștigătoarele Cupei Cupelor,
în timp ce rusoaicele și-au trecut în palmares Cupa EHF, după ce au
eliminat Rulmentul Brașov în sferturi. Un an mai târziu, Zvezda a
câștigat Liga Campionilor, dar spre surprinderea tuturor, sezonul
următor a fost unul slab în cupele europene – handbalistele nu au
reușit să treacă nici măcar de grupe.

Cu toate că româncele au jucat o singură dată cu Zvezda,
jucătoarele celor două echipe s-au mai întâlnit în meciurile
naționalelor. Cu un lot format din handbaliste de la Zvezda și Lada
Togliatti, actuala campioană mondială, Rusia, a învins România la
mondialele din 2005.

Super meciul Oltchim Râmnicu Vâlcea – Zvezda Zvenigorod e în direct
la Sport.ro
duminică, 1 noiembrie, de la ora 19:00. Din grupa Oltchimului mai
fac parte unguroaicele de la Gyor și spanioloaicele de la
Itxaco.

Publicat: 30 10. 2009, 16:48
Actualizat: 30 10. 2009, 16:49