Oltchimie de vis**
De Valentine’s Day, cele mai iubite fete din România s-au
îndrăgostit de handbal. Oltchim a jucat aseară ca pe o finală de
Champions League partida cu Dinamo Volgograd și s-a impus cu 30-24.
La orizont se întrevăd semifinalele!
După înfrângerea suferită săptămâna trecută acasă, cu Viborg,
rusoaicele au venit să-și vândă scump pielea în România. Au venit
să-și recupereze punctele pierdute, dar disputa avea o dublă
însemnătate pentru Oltchim. Cu un succes, Vâlcea ar fi obținut
maximum de puncte, dar și eliminarea parțială din cursa pentru
calificare a rusoaicelor.
Extrem de montate, elevele lui Radu Voina și-au redescoperit
plăcerea de a juca handbal. Eșecul de la Mondialele din China a
devenit doar o amintire, Neagu & Co realizând că au în față o
altă șansă de a se impune pe plan mondial. Oltchim a încercat să
taie elanul rusoaicelor încă din start, dorind să anihileze
principalul pericol, pe Anna Kochetova.
Stanca,
Vizitiu și Neagu, poftă de
gol
Fără principala gură de foc, Volgograd s-a sufocat rapid.
Valeria Beșe și Steluța Luca le-au „rupt” mâinile adversarelor,
formând un cuplu central de apărătoare în stare să „ardă” absolut
totul în cale. Cu defensiva rezolvată, Vâlcea a avut aripi și în
atac. Adina Meiroșu, aflată la cel mai bun meci din ultimul an
pentru Oltchim, a fost un adevărat cap limpede și a creat fază după
fază pentru Ionela Stanca și interii Vizitiu și Neagu. Încet, dar
sigur, Vâlcea și-a mărit diferența până la șapte goluri la pauză
(16-9).
Mai au
nevoie de două
victorii
Dinamo Volgograd s-a zbătut din toate încheieturile pentru a
relansa partida cu Vâlcea în repriza secundă, însă fără sorți de
izbândă. Oltchim a practicat un joc solid și în partea secundă,
singurele probleme apărând doar atunci când a evoluat în patru
jucătoare sau a încercat să facă spectacol. Radu Voina a știut însă
când să le atragă atenția elevelor sale, astfel că Oltchim a
sprintat la final spre o victorie clară, 30-24.
Campioana României are acum maximum de puncte, iar calculele
pentru calificarea în semifinalele Champions League par tot mai
simple: două victorii din patru meciuri, cele mai la îndemână fiind
jocurile de acasă cu Viborg și Hypo .
Fetele au depășit acea groapă psihologică în care intraseră
după Campionatul Mondial
Radu Voina, antrenor
Le-am visat și noaptea pe rusoaice, mi-a fost teamă de
Kochetova dar le-am anihilat
Patricia Vizitiu, inter dreapta
Dunărea Brăila, eliminată în optimile Cupei Cupelor
după 21-30 cu VfL Oldenburg. În tur, VfL câștigase la Brăila,
32-29. Nici HCM Baia Mare nu a izbitit pătrunderea în sferturile
Cupei EHF, pierzând acasă cu
SPR Lublin, scor 27-30. În tur fusese 19-24.