„Omer era translator la Budapesta!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul secund al naționalei de handbal masculin a României, Petru Ghervan, a făcut primele declarații în privința scandalului "mită pentru arbitri", în urma căruia Petru Paleu și principalul Aihan Omer au fost suspendați pentru cinci ani de EHF, precizând că Omer a fost translator la Budapesta.

Secundul naționalei masculine este și primul care confirmă că Aihan Omer a fost prezent la Budapesta, cu Petru Paleu, pentru a-i întâmpina pe arbitrii partidei România – Muntenegru, aceștia declarând ulterior că li s-a propus fiecăruia suma de 30.000 de euro, pentru a favoriza un rezultat pozitiv al tricolorilor. "Scopul tuturor este acela de a obține performanță, iar dacă s-a întâmplat ceva necurat, cu siguranță a fost din cauza dorinței mari de a reuși. Nu trebuie să uităm că România nu mai fusese la un Campionat Mondial de 13 ani și presiunea era foarte mare. În sânul naționalei au ajuns semnale că echipa Muntenegrului ar fi susținută nemijlocit pentru a se califica la Mondialul din Croația. Se vorbea că până și președintele din acea țară ar fi un apropiat al handbalului. De aici s-a plecat. Apoi, Petru Paleu avea nevoie de un om de încredere care să-l însoțească la Budapesta, dar care să fie și vorbitor de limbă engleză pentru a se putea discuta cu arbitrii danezi. Cum medicul nu a putut merge pentru că era nevoie de el la lot, a mers Aihan Omer", a explicat Petru Ghervan.

La zece zile de la izbucnirea scandalului "mită pentru arbitri", antrenorul secund al naționalei, Petru Ghervan, a declarat pentru presa locală suceveană că nu a vorbit deloc cu "principalul" Aihan Omer în acest interval și că este convins că echipa tehnică a reprezentativei se va dizolva.

"A avut telefonul închis în toată această perioadă. După ce s-au dictat sancțiunile de cătrei cei de la EHF l-am sunat pentru a-l încuraja. I-am spus să-și ia și niște avocați buni pentru că are nevoie cu siguranță. Nu e deloc plăcut să fii în postura lui Omer în momentul de față. El este un antrenor bun, inteligent, abil, care își va putea reface imaginea prin rezultate. Acum are șanse zero să mai fie principalul naționalei masculine de handbal. Echipa tehnică de la echipa națională a României se va dizolva. Eu nu mă văd printre cei care ar putea fi la cârma României", a spus Petru Ghervan pentru portalul suceavasport.ro.

În urma pedepsei dictată de EHF, dar și a faptului că președintele FR Handbal, Cristian Gațu, a recunoscut într-un interviu realizat cu camera ascunsă, Consiliul de Administrație al FRH se reunește luni (ora 11.00), pentru a decide atât în privința băncii tehnice a naționalei, cât și a posibilității de a înainta apel la decizia Tribunalului de Arbitraj al EHF.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Drama Ruxandrei continuă după divorț! Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a strâns viața în valize și a...
Drama Ruxandrei continuă după divorț! Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a strâns viața în valize și a...
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Începe curăţenia la Rapid! Trei jucători, OUT din vară
Începe curăţenia la Rapid! Trei jucători, OUT din vară
”Comentez eu ce spune ăsta?!”. MM Stoica, după conferinţa lui Marius Şumudică: ”Mie nu îmi place stand-up-ul”
”Comentez eu ce spune ăsta?!”. MM Stoica, după conferinţa lui Marius Şumudică: ”Mie nu îmi place stand-up-ul”
Cine își mai aduce aminte de rebela din „Înger Sălbatic”? Natalia Oreiro arată la fel de bine ca acum 25 de ani
Cine își mai aduce aminte de rebela din „Înger Sălbatic”? Natalia Oreiro arată la fel de bine ca acum 25…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Tiberiu s-a stins lângă soţie şi cei doi copii pe Drumul Morţii E 85. Mai aveau 10 minute până să ajungă acasă
Tiberiu s-a stins lângă soţie şi cei doi copii pe Drumul Morţii E 85. Mai aveau 10 minute până să…
Culisele politicii din România în 1919! Ce planuri aveau...
Culisele politicii din România în 1919! Ce planuri aveau...
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore…
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu au fost prezenți la înmormântarea Papei Francisc. Cum a apărut președinte interimar al României
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu au fost prezenți la înmormântarea Papei Francisc. Cum a apărut președinte interimar al României
×