Omer rămâne la națională până în 2012!

Aihan Omer a tras linie după primele trei meciuri disputate la Mondialul din Croația. „Să ne bucurăm că suntem aici”, acesta este mesajul ce revine cel mai des în vorbele tehnicianului.

Domnule Omer, cum este naționala după trei meciuri?
În grafic, deși ne-am dorit mai mult. Ne-am propus să scoatem puncte din meciul cu Franța sau din cel cu Ungaria, dar ne-am dat seama că atât putem în acest moment.

Există presiuni din exterior?
Nu există nicio presiune. Am avut o discuție cu domnul președinte, din perspectiva federației, iar totul este relaxat. Dacă putem, bine, dacă nu, scopul nostru este să căpătăm experiență.

Confirmați, deci, faptul că ați discutat cu președintele, după meciul cu Ungaria…
Discuțiile vizavi de ceea ce ne propunem în Croația le-am purtat înaintea competiției. Chiar mi s-a spus să merg înainte, pentru că am mandat până în 2012.

Dar ați fost văzut discutând cu președintele, după Ungaria, în alt hotel.

Am fost acolo pentru că acolo sunt cazate soțiile noastre și am avut, e adevărat, și o discuție cu domnul Gațu.

Vă deranjează comentariile care se fac din țară după meciurile băieților?
Doar comentariile cu tentă negativă. Dacă s-ar limita la comentarii de specialitate, nu răutăcioase sau invidioase, m-aș bucura.

Câtă libertate le-ați acordat jucătorilor?

Au libertate maximă. Nu se fac însă excese. Se bea o bere cu echipa și atât. Programul e respectat prin conștientizare, nu prin constrângere.

„Antrenorul naționalei feminine, Radu Voina, să-și vadă de miile de euro pe care le ia în plus față de Aihan Omer”. Ce a vrut să spună vicepreședintele Petre Paleu? Sunt discrepanțe între selecționeri?
Eu cred că dânsul știe mai bine ce a dorit să spună. Eu habar nu am care sunt salariile de la feminin. Nu m-a interesat nici când antrenor era Gheorghe Tadici, nu mă interesează nici acum.

Antrenament cu Australia

Naționala dispută azi cel mai ușor meci din grupă. Învinși pe linie la diferențe mari în toate cele trei partide anterioare, australienii au declarat că așteaptă meciurile pentru locurile 13-24. „E un meci bun ca să ne intrăm în mână pentru partida decisivă cu Slovacia”, a spus Rudi Stănescu.

Gațu: „Avem de învățat”

Președintele FR de Handbal s-a plimbat luni seară prin centrul orașului. „Succesul cu Argentina anulează din supărarea de după Ungaria. Totuși, băieții ar trebui să mediteze la cele două puncte pierdute. Avem de învățat din participarea la un CM după 14 ani”, a declarat Gațu.

Calificare sau demisie

O victorie cu Slovacia îi duce pe tricolori în grupele principale. „Dacă nu vom câștiga îmi voi prezenta demisia. Am avut ca obiectiv calificarea la mondiale și apoi pătrunderea în grupele principale. Dacă nu reușesc ce mi-am propus, atunci e normal să-mi renunț”, a declarat vicele Petre Paleu.


"Știu că băieții doresc să joace cât mai mult, dar la fiecare meci doi jucători trebuie să rămână în tribună"
– Aihan Omer, antrenor

Publicat: 21 01. 2009, 09:15
Actualizat: 21 01. 2009, 09:23