OPINIE | Campionatul Mondial la care ne-am dat cu stângu-n dreptul! Are cineva garanția, încrederea că așa cum a arătat „reconstrucția” fluturată în Germania, ne va duce și la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020?

Campionatul Mondial de handbal feminin s-a încheiat duminică, la Hamburg, cu o surpriză, succesul Franței în fața Norvegiei (23-21). Nordicele erau mari favorite, mai ales că au jucat un handbal încântător în fazele anterioare ale întrecerii, cu Spania, Rusia și Olanda. Franța a câștigat al doilea titlu mondial din istorie și parcă ne-a mai adâncit puțin amărăciunea, știind faptul că a terminat după România în grupa de la Trier. Ba chiar, naționala tricoloră s-a înscris în categoria dezamăgirilor la turneul final din Germania, alături de Germania, Serbia și Brazilia, după ce a terminat doar pe locul 10.

La finalul Campionatului Mondial încercăm să tragem niște concluzii, din postura de suporteri, de chibiți, pentru că parcursul va fi analizat de oamenii de specialitate în comisiile și forurile superioare ale Federației Române de Handbal. Cel puțin așa ar fi normal să se întâmple.

România a plecat de acasă în Germania cu gândul de a pătrunde în Top 8 la Campionatul Mondial, fără a uita însă să rostească obiectivul principal, reconstrucție pentru Tokyo 2020! „Avem un obiectiv oarecum îndepărtat și nu chiar așa de îndepărtat, Tokyo 2020. Până atunci sunt doar obiective intermediare, care ar trebui să ne arate stagiul de pregătire. În același timp ne dorim să ne clasăm cât mai bine și să facem o figură onorabilă. Ne ducem la acest Campionat Mondial, după cum bine știți echipa României este singura calificată la toate edițiile, cu doleanța de a fi în primele 6, dar cred că și o clasare în primele 8 naționale este onorabilă pentru acest moment în care echipa este în reconstrucție. Inclusiv pentru fete, o clasare pe locurile 1-6 ar însemna și o înscriere în proiectul Samurai al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ne-am încadra în criteriile deja făcute publice și ar fi o gură de oxigen”, a fost declarația președintelui FR de Handbal înaintea plecării la turneul final. Acum, la final de Campionat Mondial, nu putem spune că România a obținut o clasare onorabilă. Și tot la final ce competiție, nu știm dacă în Germania a fost vorba de o reconstrucție, analizând logic niște aspecte, vârsta medie a lotului cu care s-a prezentat, faptul că aproape toate jocurile (exceptând cel cu Franța și o repriză cu Paraguay) au fost duse cu 8-9 jucătoare.

România s-a prezentat la turneul final cu o echipă care are o medie de aproape 27 de ani! O vârstă care presupune, în mod normal, suficientă experiență pentru a aborda niște meciuri cu miză importantă. Olanda, Franța, Norvegia au fost tot pe acolo ca medie de vârstă, dar au venit la turneul final cu echipe gata formate, au schimbat doar câte 2-3 jucătoare în loturi. Naționala tricoloră a început reconstrucția cu 6 jucătoare sub 25 de ani, adică Yulia Dumanska, Denisa Dedu, Cristina Laslo, Mădălina Zamfirescu, Ana Maria Berbece și Eliza Buceschi, în condițiile în care a avut nu mai puțin de 9 debutante la un Campionat Mondial! Iar Buceschi și Dedu nu au fost debutante. Asta înseamnă că undeva s-a întâmplat un „scurtcircuit”:

• ori România nu a avut în plan să reconstruiască la acest turneu final, dar acest lucru nu este un aspect negativ, din contră, la o competiție de asemenea anvergură te duci să te bați, să joci cu ce ai mai bun. Testele se pot face în tot restul anului. În acest caz, concluzia este că această „reconstrucție” a fost fluturată în țară doar pentru a fi acoperit un eventual eșec. Ceea ce se și întâmplă în momentul de față.
• ori România a greșit selecția. Este suficient să spui doar că Cyntia Tomescu și Timea Tătar au fost în turul de campionat doar variantele 2 și 3 la echipă, la Corona Brașov, dar au fost preferate în dauna Georgianei Ciuciulete, titulară pe post și în cea mai bună formă sportivă dintre toate trei. Nu mai spunem că România a renunțat prea ușor la niște jucătoare precum Oana Manea, Paula Ungureanu și Iulia Curea, care joacă meci de meci în Liga Campionilor și chiar cu randament foarte bun. Norvegia nu a avut nicio jenă să vină cu Katrine Lunde (37 ani), care a și fost desemnată cel mai bun portar al turneului final, și Heidi Loke (34 ani), care a născut de curând al doilea copil. Poate într-un moment de „rătăcire”, jucătoarele amintite de la CSM București și-au anunțat retragerea de la echipa națională, dar nimeni nu le-a întrebat de sănătate în ultimul an, nimeni nu a încercat să poarte niște discuții mai tranșante – ne referim la factori de decizie, staff tehnic, oficiali FRH. Din contră, s-au grăbit să anunțe pe site-ul Federației Române de Handbal că le mulțumesc pentru întreaga activitate, la puțin timp după ce și-au exprimat intențiile. Dar,  poate că ele și-au anunțat retragerea pentru că au simțit că nu mai sunt dorite în lot. Acest lucru ar fi meritat măcar o discuție în interior, având în vedere că Oana, Paula și Iulia și-au adus aportul la niște rezultate importante pentru echipa națională în ultimul deceniu. Dar a fost mai simplu să le mulțumești foarte repede și să spui că reconstruiești în jurul Cristinei Neagu, să aștepți de la ea să te tragă în spate.

Am urmărit în întregime Campionatul Mondial și am observat că până la final sau măcar în Top 8 au ajuns doar naționalele care au avut „echipe”, nu doar lider! Cristina s-a străduit să coaguleze în jurul ei o echipă, starea de spirit a fost bună pentru o astfel de competiție, tocmai atmosfera din cadrul lotului a și condus la acele reveniri spectaculoase la vremea respectivă, din reprizele secunde cu Slovenia, Spania și Angola,. Dar au fost totuși câteva elemente care poate merită a fi dezbătute.

• De ce Cristina nu a avut în jurul ei cea mai bună echipă? Sunt foarte mulți oameni care susțin că selecția pentru Campionatul Mondial nu a fost cea mai potrivită și credem în această variantă. Iar aici ne referim în primul rând la acea listă lărgită de „28”, din care Ambros Martin a definitivat lotul. Diplomat mai degrabă, selecționerul a susținut că el a făcut lotul, însă probabil doar a aprobat acea listă, nu a și întocmit-o în totalitate. Antrenorul echipei de club Gyor nu cunoaște tot fondul de jucătoare din țară! Altfel, nu există o explicație pentru faptul că Ana Maria Berbece, extremă dreapta la U Cluj cu doar câteva meciuri la senioare (o fată talentată, de mare viitor, a nu se înțelege alceva), a fost „văzută” și inclusă în lista de „28”, iar Ana Maria Simion, pe același post la CSM Roman, cu randament superior în Liga Națională și cupele europene, nu. Din moment ce nu a fost convocată la nicio acțiune de pregătire în acest an, de unde să fie cunoscută Simion? Sau Tudor de la Craiova? Sau Neagu de la Corona? Și exemplele pot continua. Bineînțeles, există și cazul „Chiper”, cu probleme „izvorâte” atât de la ultima acțiune oficială a echipei naționale, dar și de la echipa de club. Cel puțin, speculațiile, sunt numeroase. Ambros Martin le-a cunoscut probabil doar pe Aneta Udriștioiu și Alina Ilie la nivel de extremă dreapta, doar că ultima a avut ghinionul să se accidenteze înaintea turneului final. Iar prin acest eveniment nefericit a ieșit în evidență și mai mult faptul că selecția nu i-a aparținut în totalitate. Pus în fața faptului împlinit, selecționerul a plecat la Mondial cu ce i s-a pus la dispoziție! Revenind la întrebarea de bază, de ce nu a avut Cristina cea mai bună echipă în jurul ei? Poate că și căpitanul echipei naționale ar fi trebuit să semnaleze în interiorul lotului, dacă a observat că anumite lucruri nu sunt conforme cu adevărul valorii, că nu va avea alături cele mai bune jucătoare din România. Reconstrucție cu un pivot de 28 de ani, care a și fost accidentată săptămâni bune în toamnă? Argumentul nu prea stă în picioare. Cristina Neagu are un cuvânt solid de spus în echipă… După prestațiile de la Campionatul Mondial, căpitanul echipei naționale a ieșit cu o imagine bună. A fost combativă, s-a străduit, s-a sacrificat 60 de minute la fiecare joc, a decis niște meciuri. Dar România, ca echipă, nu a ieșit bine din scenă, după o primă săptămână totuși plăcută, în care a avut de departe cel mai frumos public în Germania. Examenul cel mare l-a picat.

• România a jucat în cea mai mare parte la Campionatul Mondial cu linia de 9 metri formată din Cristina Neagu – Eliza Buceschi – Melinda Geiger. Naționala a „tras” de ele până la epuizare, astfel că aceasta poate fi și o explicație pentru finalul în scădere de formă, de putere cu Cehia, din optimile de finală. Eliza a jucat la Campionatul Mondial după o perioadă cu întreruperi dese de activitate la Corona Brașov, lipsa de continuitate în pregătire probabil că a fost un factor important al randamentului ei. Melinda Geiger a recunoscut înaintea turneului final „sunt puțin obosită după meciurile disputate în această toamnă în Liga Campionilor și în campionatul Franței, însă sper să fiu bine din momentul în care vom începe meciurile oficiale la echipa națională”. Leziunile care s-au adunat în ultimii ani au început, de asemenea să își spună cuvântul. Este clar faptul că managementul alcătuirii lotului a fost defectuos. Cu Laura Chiper, Ana Maria Simion, Marinela Neagu în lot, ai fi avut o mână mai sigură pentru extremă dreapta, dar și o soluție în plus pentru postul de inter dreapta cu Aneta Udriștioiu, care a jucat bine în acea poziție și la Campionatul European din 2016. Așadar, timp de odihnă mai mare și pentru Melinda Geiger. Plus că Ana Maria Dragut, într-adevăr timorată la început de turneu final, a fost schimbată destul de repede după anumite greșeli. Exemplele pot continua. Cristina a jucat numai inter, dar dacă ar fi evoluat în anumite momente și centru, post pe care îl poate acoperi la fel de bine, în inter stânga ar fi putut să apară și Cristina Florianu. Sau Bianca Bazaliu, că tot am plecat să reconstruim pentru Tokyo 2020. Ai fi avut cel puțin două jucătoare care ar fi putut să facă diferența de la distanță. Totodată, Eliza ar fi putut fi odihnită mai bine. Chiar Cristina Neagu ar fi putut fi protejată mai bine, în sensul de a-i fi dozat efortul, prin excepetarea ei de la faza de apărare. Cristina Florinau se apără mai bine intermediar stânga, iar centrul defensivei ar fi rămas pe umerii Crinei Pintea, Gabriellei Szucs, Anei Maria Dragut, chiar Nicoleta Tudor, dacă ar fi fost luată în calcul.

Sigur, de pe margine, tot timpul pare mai ușor. Iar la final, toți suntem plini de idei. Dar pentru istorie rămâne acest loc 10, dar și regretele că s-ar fi putut mai mult dacă s-ar fi acționat sută la sută după câteva principii esențiale pentru un turneu final, corecte, adică după valoare, formă sportivă, etc. Acest loc 10 arată una din cele mai slabe evoluții din istoria participărilor. Mai jos, România a fost în 1997, culmea, tot în Germania (locul 12), în 2001 (locul 17) și 2011 (locul 13). Paradoxul și mai mare este că această clasare slabă a venit după ce ai câștigat grupa! Așadar, un culoar favorabil spre fazele finale. Și mai mare este dezamăgirea când știi că și alte echipe te-au ajutat să ajungi într-o postura de „trăgaci” (când s-a mai întâmplat ca anumite rezultate să avantajeze România?), ai avut și o zi în plus de odihnă și totuși nu ai profitat de această șansă imensă. Rămânem cu regretele. Oare cei responsabili au la fel și ei regrete, pentru că beneficii știm sigur că au, chiar lună de lună, iar „sporul” este asigurat și de ceea ce a lăsat în urmă naționala feminină în ultimii ani.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.