Pace pentru o semifinală!** Oltchim s-a înțeles cu Barbosa și Navarro
*Campioana României, Oltchim, a ajuns la o înțelegere cu Barbosa și Navarro, astfel că ambele handbaliste vor continua să tragă la Vâlcea pentru o calificare în careul de ași al Ligii Campionilor. Un obiectiv care poate fi apropiat sâmbătă, la Budapesta, printr-o victorie la minimum două goluri în fața lui Ferencvaros
*Clubul va încerca să încheie azi înțelegeri și cu Ionela Stanca și Allison Pineau, aflate în aceeași situație cu handbalistele iberice
*Oltchim va avea 150 de fani, sâmbătă, la Budapesta
Cu excepția Cristinei Neagu, accidentată, Oltchim merge cu toate liniile la Budapesta, pentru meciul de sâmbătă cu Ferencvaros (FTC), decisiv pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. Aflate pe picior de plecare, Alexandrina Barbosa și Silvia Navarro au fost convinse să rămână la Vâlcea și în perioada imediat următoare. Clubul a avut ieri termen limită din partea FRH pentru a le achita toate drepturile financiare la zi, în sens contrar ibericele putând să devină libere de contract.
Perspectiva unei performanțe majore după victoriile cu Zvezda și achitarea unor restanțe financiare la sfârșitul săptămânii trecute au fost argumente solide pentru oficialii vâlceni în discuțiile cu cele două handbaliste. „Barbosa și Navarro vor continua la Oltchim. S-au găsit soluții reciproc avantajoase astfel încât ele să rămână în Vâlcea. Fetele sunt dornice să facă performanță, iar acest lucru a fost prioritar”, ne-a declarat Petre Berbecaru, președintele CS Oltchim, care astăzi le va convoca la negocieri și pe Ionela Stanca și Allison Pineau (foto), celelalte două „chimiste” din lot care au depus memorii la FRH.
„Putem evita și Gyor în semifinale”
Cu mai multă liniște în sânul echipei, Oltchim a intrat cu încredere în „săptămâna mare”. O stare de fapt oferită și de victoria formației Krim Ljubljana de duminică seara, 31-25 cu FTC. „Rezultatul este excelent pentru noi, a ieșit exact așa cum ne-am dorit. Dacă ne câștigăm cele două jocuri pe care le mai avem de disputat, putem să evităm și Gyor-ul în semifinale. O victorie la două goluri cu Ferencvaros și apoi la cinci cu Krim ne urcă pe locul întâi în grupă. Nimic nu este imposibil, important este să ne atingem primul obiectiv, să batem sâmbătă pe Ferencvaros la minimum două goluri, astfel încât să o băgăm sub noi în clasament„, a explicat Petre Berbecaru. Vâlcea va beneficia și de aportul fanilor în partida de la Budapesta, după ce oficialii Oltchimului au solicitat aproximativ 150 de bilete. Suporterii se vor deplasa cu trei autocare, unul urmând să plece cu 35 de fani de la Craiova.
FTC, încă un meci de foc înainte de Oltchim
Până la întâlnirea cu Oltchim, Ferencvaros susține mâine o altă partidă importantă în campionatul intern, derby-ul cu Gyor. Vicecampioana Ungariei își joacă practic întreg sezonul în această săptămână. „Cred că vor acorda mai multă atenție jocului cu Oltchim. Nu știu cum este situația concretă în campionatul Ungariei, dar disputa cu Vâlcea o poate duce pe Ferencvaros în primele patru din Europa”, a concluzionat Berbecaru.
69 de goluri a marcat Katarina Bulatovic în acest sezon pentru Oltchim, în Liga Campionilor, fiind pe locul 3 în topul celor mai bune marcatoare
78 de goluri a marcat Zsuzsanna Tomori pentru Ferencvaros în Liga Campionilor, handbalista maghiară fiind golghetera competiției
Față de distribuțiile din tur, FTC a pierdut-o pe Nerea Pena, jucătoare care a marcat 10 goluri la Vâlcea. Dajka și Szekereczes nu au arătat până acum că îi pot suplini absența în faza de atac
CLASAMENT GRUPA PRINCIPALĂ‚ II
1. Krim Ljubljana 4 3 0 1 114-103 6
2. Ferencvaros 4 3 0 1 113-113 6
3. Oltchim 4 2 0 2 101-99 4
4. Zvezda 4 0 0 4 106-119 0
Rezultate etapa a 4-a
Zvezda – Oltchim 23-26
Krim – Ferencvaros 31-25
Etapa viitoare
Ferencvaros – Oltchim – Sâmbătă, 9 martie, ora 17:00
Krim – Zvezda – Duminică, 10 martie, ora 20:30