HCM Baia Mare se „dezintegrează”! La numai două zile după ce a pierdut în mare titlu șansa de a câștiga Liga Națională au și apărut primele informații în privința viitoarelor destinații ale celor mai importante jucătoare. Paula Ungureanu și Katarina Jezic vor juca din vară la CSM București, a anunțat DigIsport. Cele două handbaliste au fost pe lista campioanei României de o perioadă bună de timp. Transferurile nu sun confirmate încă de oficialii clubului.
Din sursele ProSport, cele două transferuri s-au făcut prin intermediul impresarului Matyas Farkas, cel care are un contract de colaborare cu Paula Ungureanu și Katarina Jezic. Prin intermediul aceluiași personaj a fost făcută și oferta pentru Cristina Neagu, atât de către HCM Baia Mare, cât și de CSM București, interul stânga preferând pentru moment să mai continue un an cu Buducnost. Șansele ca portarul și pivotul echipei HCM să continue și din vară în Baia Mare erau foarte mici, în condițiile în care trupa băimăreană are datorii mari la Agenția ChampSport International. Astfel, noi parteneriate sunt oarecum excluse până la stingerea datoriilor, iar de aici a pornit și încurajarea celor două sportive de a semna cu CSM București.
Pe de altă parte, clubul din Capitală căuta soluții pentru a-și acoperi cele două posturi. CSM București a anunțat recent faptul că Mayssa Pessoa va pleca la finalul sezonului, între timp fiind confirmat și transferul braziliencei la Vardar Skopje. Pe lista clubului au figurat de la început, ca prime variante de înlocuire, numele portarilor Paula Ungureanu și Silje Solberg, ultima semnând între timp cu Issy Paris, acolo unde va ajunge și Lois Abbingh, o altă handbalistă care va părăsi HCM Baia Mare.
Katarina Jezic a intrat la rândul ei lista de transferări a echipei CSM Bucurelști, care le-a mai cuprins pe Dragana Cvijic (și-a prelungit contractul cu Buducnost la fel ca și Neagu), Linn Blohm viitoare jucătoare a echipei FC Midtjylland și Danick Snelder, prezentată zilele trecute la Ferencvaros Budapesta.
CSM București mai are două ținte pentru a-și definitiva echipa în vederea abordării următorului sezon, ambele la linia de 9 metri, în principiu un inter dreapta și un inter stânga. Acestea sunt din Germania și Franța, inclusiv Eliza Buceschi fiind pe o listă prezentată de ProSport la începutul acestui an. Dar Eliza este curtată intens și de Randers.
Revenind la HCM Baia Mare, clubul va pierde în mod cert toate jucătoarele importante. Pe lângă Paula Ungureanu, Katarina Jezic și Lois Abbingh, echipa pregătită de Aurelian Roșca va rămâne și fără Allison Pineau. Dar numărul plecărilor va fi mult mai mare.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER