Pe mâna îngerului păzitor! Dinamo a câștigat al treilea titlu consecutiv la handbal cu ajutorul unui portar care a făcut minuni. Din spital, Heidaridad a intrat la „război” și a încheiat finala cu Steaua cu un procentaj fabulos
Dinama a câștigat titlul de campioană națională la handbal masculin pentru al treilea an consecutiv, după o finală cu Steaua pe care o va ține minte pentru mult timp de acum înainte. Trupa din Ștefan cel Mare s-a impus cu 2-1 la „general”, după ce a obținut victoria în meciul decisiv de la Chiajna, cu 22-19.
- Portarul echipei Dinamo, Saeid Heidaridad, a făcut un meci fabulos, de Champions League. El a adunat 23 de intervenții și a încheiat meciul cu un procentaj de 56%. Iranianul este probabil și omul finalei, dar și cel mai bun jucător din play-off, după contribuția avută atât în cele două victorii cu Steaua, dar și la succesele cu Constanța și Potaissa Turda
- Dinamo a luat titlul, dar se desparte de o serie de jucători importanți, precum frații Esteki, care vor ajunge la CSM București, și bielorusul Gayduchenko, transferat de St. Raphael
- Medalia de bronz a fost cucerită de Potaissa Turda, care a învins CSM București cu 21-20 în meciul decisiv al finalei mici
Steaua și Dinamo au oferit în acest an o finală pe cinste în handbalul masculin, în care suspansul și tot ce a derivat de aici a fost cuvântul de ordine. Din minutul 1 al primului joc de la Chiajna și până în minutul 60 al partidei a treia, tot din localitatea ilfoveană, echilibrul a fost total. Nicio echipă nu a putut să domine cap-coadă măcar unul din cele trei jocuri, finala fiind un permanent joc al celor două tabere de la agonie la extaz și invers, un șah cu multe răsturnări de situație. În nicio partidă nu s-a fructificat avantajul terenului propriu, iar până la urmă finala a avut nevoie de oameni providențiali pentru a fi decisă câștigătoarea. Deasupra tuturor s-a ridicat portarul iranian Saeid Heidaridad, care a făcut un meci magistral. Dinamo îi datorează în mare măsură titlul.
La sfârșitul meciului doi, Heidaridad a fost omul din centrul unor evenimente horror. El nu a mai avut aer să respire, s-a sufocat la propriu și s-a prăbușit la pământ, fiind nevoie de intervenția medicilor pentru a fi resuscitat. Ieșit din spital, iranianul a intrat din nou la „război”. Cu o zi înainte de meci, el i-a mărturisit unui oficial din club: „Eu voi câștiga meciul!”. Vorbe de încurajare, de automotivare? Probabil că a fost vorba și de așa ceva, dar mai presus de orice Heidaridad a trăit această finală și această ultimă parte a sezonului la cote înalte. A simțit-o ca pe un moment de glorie, a fructificat la maximum ideea de a fi campion.
Meciul decisiv a fost în multe momente o luptă între Heidaridad și Steaua. Dinamo a părut o echipă epuizată în primele 30 de minute, dar portarul iranian a ținut să le dea viață coechipierilor prin ceea ce a făcut în poartă. Cu 9 parade, el a reușit să diminueze proporțiile scorului, 10-13 la pauză, după ce Steaua a condus și cu 9-4 (minutul 17).
În partea secundă, portarul iranian a arătat că este capabil de o evoluție și mai bună. Cel puțin în ultimele 15 minute a dat senzația că este de pe altă planetă. Heidaridad a avut 14 parade în repriza a doua – multe din situație limită pentru echipă -, care au avut darul să balanseze rezultatul în favoarea lui Dinamo. „Rușii” Komogorov și Gayduchenko, dar și românul Mironescu au convertit în goluri ajutorul oferit de colegul lor și au pus gruparea din Ștefan cel Mare pe ruta câștigătoare. Trupa din Ștefan cel Mare a restabilit egalitatea la 16-16 (min.. 42), iar după ce a preluat conducerea câteva momente mai târziu, nu a mai cedat-o până la final. Desprinderea decisivă avea să vină însă abia în minutul 59, la scorul de 21-19, după o reușită a pivotului Mocanu. Abia după 179 de minute de joc, Steaua a fost răpusă, trupa din Ghencea fiind fără discuție marea revelație a sezonului.
Dinamo a câștigat „decisivul” cu 22-19 și a plecat apoi „glonț” în Ștefan cel Mare, pentru a sărbători titlul alături de suporteri, care au sunat adunarea în miez de noapte.
Remarcații partidei: Mihalcea, Johansson / Heidaridad, Komogorov, Mironescu, Gayduchenko
Steaua – Dinamo 19-22 (13-10)
Mihalcea 6, Georgescu 3, Vegar 2, Johansson 2, Bizău 2, Roșu 1, Vujic 1, Florea 1, Kostadinovic 1 / Descat 6, Mironescu 5, Komogorov 4, Gayduchenko 2, A. Esteki 2, Mocanu 2, Bera 1