Pe urmele ultimei condamnate pentru lesbianism în România
Mariana Cetiner, fostă Marica, ar fi fost legitimată la echipa de handbal CSȘ 2 București și la Rapid. Ea a fost închisă între 1996 și 1998 la Aiud și Târgșor
Eliberată în 1998, Maria Cetiner a cerut azil în Germania și nu se mai știe nimic de ea
În plină controversă legată lesbianismul din handbalul românesc, Gazeta Sporturilor a readus ieri în actualitate povestea ultimei femei condamnate la închisoare în România pentru vina de fi încercat să întrețină relații sexuale cu persoane de același fel. Mariana Cetiner (55 de ani în prezent) a petrecut aproape doi ani în penitenciar, între iunie 1996 și martie 1998, după o decizie definitivă a Curții de Apel Alba Iulia, pentru vina de a fi încercat să seducă o altă femeie.
Partea relevantă pe tema deschisă de ProSport provine din faptul că Mariana Cetiner a fost jucătoare de handbal și, mai apoi, antrenoare în sportul cu mingea pe semicerc. În 1995, când a fost arestată, ea se întorsese în țară după câțiva ani petrecuți în Olanda, unde a activat, conform declarațiilor sale, la echipa de handbal din Utrecht.
Dosar instrumentat de un fost fotbalist
Povestea tristă a fostei sportive crescute la orfelinat a făcut ieri înconjurul handbalului românesc. „N-am auzit de această jucătoare. Nu știm cine este”, au susținut cele aproape 20 de persoane chestionate ieri de ProSport, puse în dilemă de numele jucătoarei. Mariana a fost măritată cu un turc, chiar a stat ceva timp la Istanbul, iar la proces purta numele fostului ei soț, Cetiner. Care au fost numele ei inițial și traiectul său în handbal? Firul s-a legat prin intermediul anchetei care a dus la arestarea Marianei Cetiner.
Bebe Brumaru (59 de ani) este unul dintre ofițerii care au instrumentat cazul în 1995. Fost fotbalist la Dinamo și Victoria, Brumaru s-a retras „în profesional” la Alba Iulia. „Îmi aduc aminte de caz, însă nu mai știu totul în detaliu. Eu nu sunt împotriva lesbienelor, fiecare face ce dorește, dar așa erau vremurile atunci. Știu că au fost chiar și bilețele de amor la dosar”, a declarat actualul antrenor al divizionarei secunde Unirea Alba Iulia.
Dezvăluirile femeii „seduse”
Pensionat de cinci ani, Brumaru ne-a facilitat legătura cu Adina Vana, femeia „sedusă” în 1995. „Da, știu cum o chema înainte să se mărite. Mariana Marica. Prin anii ’80 a fost instructoare de înot la Alba Iulia, dar habar nu am ce specializare a avut ea la sport. Era o femeie nebună, cred că avea probleme. A spus la proces că am incitat‑o, că am ieșit din baie numai în prosop. Păi cum să ies din baie? Eram doar noi, trei fete în cabană”, povestește Adina.
Căsătorită și stabilită la Alba Iulia, Adina Vana a exclus din start o posibilă relație cu Cetiner. „Nu știu cum a ajuns să fie așa, Doamne ferește! Mie îmi plac bărbații, sunt căsătorită. Nu mai știu nimic de ea și nici nu vreau să mai aud. Atunci s-a enervat pe mine și m-a răstignit cu o singură mână de perete, dă-o dracu’ de nebună”.
„Am avut o elevă cu numele ei”
Mariana Cetiner idem Mariana Marica? Ultimul nume începe să sune cunoscut. „Da, am avut o colegă la CSȘ 2 cu numele acesta, la profesorul Bălășescu. Cred că și seamănă cu cea din fotografie”, spune o fostă handbalistă din București. Grigore Niță, un reputat profesor din București, rememorează și el: „Da, am avut o fată cu numele Mariana Marica la Rapid, prin anii ’82 sau ’83. Nu era o valoare, ea singură a venit să‑și ofere serviciile. Ce pot să vă spun este că, dacă îmi aduc bine aminte, fata a avut ceva probleme cu Miliția înainte de 1989, dar nu pentru lesbianism”.
În 1999, după ce a fost grațiată de președintele Emil Constantinescu, Mariana Cetiner a cerut azil în Germania, iar de atunci nu se mai știe nimic de ea.
Criminalele sunt mai bine văzute în pușcărie decât cineva care a avut o relație tot cu o femeie. Iar tâlhăriile sunt mai bine văzute decât o relație între două femei. Așa ceva, homosexualitate sau altceva, nu există. Eram tratată ca… nici ca ultimul om
Mariana cetiner, într-un interviu video acordat pentru Amnesty International, reprodus de EVZ