„Pedeapsa” antrenorului Florentin Pera a fost casată la Apel! Cazul tehnicianului de la „U” Cluj s-a încheiat la Federația Română de Handbal, dar continuă în instanță

Comisia de Apel a FRH a casat marți decizia Comisiei de Disciplină în cazul antrenorului Florentin Pera, care îl suspendase pentru 6 etape. Tehnicianul va putea sta astfel pe bancă la meciul de campionat cu HC Zalău, programat în 23 martie.

Florentin Pera a fost pedepsit disciplinar la prima instanță a FRH pentru lipsă de sinceritate, pentru că „în mod premeditat și cu rea voință a indus în eroare comisile Federației, respectiv Comisia de Memorii a FRH, prin introducerea spre soluționare, a unei acțiuni abuzive și constituită pe o premisă falsă!”.

ProSport a relatat pe larg cazul antrenorului „Florentin Pera”, care și-a cerut încă din vara trecută drepturile financiare de la echipa din Roman, club care a trecut prin transformări din punct de vedere juridic.

Cazul fostului selecționer secund s-a încheiat din punct de vedere al Federației Române de Handbal, atât sportiv, cât și disciplinar, Comisia de Apel fiind ultima instanță. Florentin Pera își continuă însă acțiunea în instanță, având două acțiuni deschise împotriva CSM Roman, clubul care a preluat locul în Liga Națională de la HCM Roman.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 15 03. 2017, 12:16
Actualizat: 15 03. 2017, 22:27