Penalizare dură pentru Rulmentul!** Cinci meciuri pierdute la masa verde!

Vicecampioana României la handbal feminin, Rulmentul Brașov, a
fost penalizată cu pierderea a cinci meciuri la masa verde (scor
0-10), pentru că nu a aliniat în cinci meciuri câte 10 jucătoare
senioare, din cele 14 care se înscriu pe foaia oficială de joc.

Decizia a fost luată de Comisia de Competiții a FR Handbal, care
a analizat toate rapoartele de joc ale partidelor din turul Ligii
Naționale.

„Ca să poți înscrie 14 jucătoare pe foaia oficială, conform
regulamentului în vigoare trebuie ca o echipă să aibă 10 jucătoare
senioare în lot și 4 junioare. S-au făcut mai multe atenționări
către federație, iar acum când am primit toate rapoartele de joc
din meciurile jucate până acum, am constatat că într-adevăr
Rulmentul Brașov nu a îndeplinit această cerință. Astfel că, echipa
a fost penalizată cu pierderea cu scorul de 10-0 a fiecărui meci
jucat în această situație. La fel a fost și cu echipa HCM Buzău,
care nu a îndeplinit cerințele regulamentare într-un meci, pe care
l-a pierdut de asemenea, cu 10-0”, a declarat, pentru MEDIAFAX, președintele
Comisiei de Competiții din cadrul FR Handbal, Jan Mateescu.

Conform deciziei de neîndeplinire a cerințelor de vârstă,
Rulmentul Brașov a pierdut cu scorul de 10-0 meciurile cu „U”
Jolidon Cluj (scor pe teren 31-25, etapa a IV-a), cu Oltchim
(25-31, etapa a V-a), cu HC Zalău (26-31, etapa a VI-a), cu Rapid
București (42-24, etapa a VII-a) și cu Știința HCM Baia Mare
(29-38, etapa a VIII-a). Rulmentul Brașov a fost penalizată cu
cinci puncte în clasament, ocupând în prezent locul 13, cu doar un
punct, după ce în ultimele etape din Liga Națională nu reușise să
adune 10 jucătoare în total pe banca tehnică.

La rândul său, echipa HCM Buzău a pierdut tot cu scorul de 10-0
meciul cu „U” Jolidon, pe care handbalistele clujene îl câștigaseră
și pe teren, cu 37-23, în etapa a III-a.

Ca urmare a acestor schimbări în clasament, ierarhia Ligii
Naționale după primele opt etape jucate în tur este următoarea: 1.
Oltchim 14 puncte, 2. Știința Baia Mare 12 p, 3. „U” Jolidon Cluj
12 p, 4. HCM Roman 11 p, 5. HC Zalău 11 p, 6. Dunărea Brăila 9 p,
7. Cetate Deva 8 p, 8. Oțelul Galați 8 p, 9. Tomis Constanța 6 p,
10. Universitatea Reșița 5 p, 11. HCM Buzău 4 p (penalizată cu un
punct), 12. Rapid București 2 p, 13. Rulmentul Brașov 1 p
(penalizată cu cinci puncte), 14. Știința Bacău 1 p.

Publicat: 02 12. 2009, 21:00
Actualizat: 02 12. 2009, 21:07