„Pentru ce am fost la Constanța?”. Cluburile de top din handbalul masculin se simt „păcălite” de FRH și se unesc să atace ultima decizie cu privire la criteriile valorice pentru sportivii străini

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Câteva din cele mai importante cluburi din Liga Națională de handbal masculin s-au întâlnit în acest weekend, în tentativa de a se organiza și a pune la cale un plan de bătaie, prin care să convingă Consiliul de Administrație al FR de Handbal să amâne sau să abroge hotărârea în privința criteriilor valorice pentru sportivii străini începând cu sezonul 2018-2019.

ProSport a prezentat pe larg cazul după ședința Consiliului de Administrație de la Cluj, unde s-au votat următoarele:

  • „Se aprobă în unanimitate modificarea criteriilor valorice pentru sportivii de altă cetățenie începând cu sezonul competițional 2018 – 2019, după cum urmează:
  • Primii 2 (doi) jucători străini au drept de legitimare fără îndeplinirea criteriilor valorice;
  • Începând cu al treilea jucător străin, au drept de legitimare sportivii care se regăsesc în Rapoartele de Joc ale echipelor care:
  • S-au clasat pe locurile 1 – 10 la ultima ediții a C.M. sau C.E. pentru seniori;
  • S-au clasat pe locurile 1 – 10 la Jocurile Olimpice (cu condiția să nu fi trecut mai mult de 2 ani calendaristici de la disputarea ultimei ediții a J.O.);
  • Au participat la cel puțin o ediție din ultimii doi ani a Final Four – ului Ligii Campionilor sau E.H.F.

Se aprobă în unanimitate următoarele:

  • – 27 aprilie 2018 data până la care cluburile pot face dovada că au semnat contracte noi cu jucători străini după criteriile valorice aflate în vigoare pentru sezonul competițional 2017-2018;
  • – se acceptă prelungirea contractelor care își termină efectul la sfârșitul sezonului competițional 2017 – 2018 conform vechilor criterii, cu condiția ca prelungirea să nu fie mai mare de 1 an de zile. Termenul până la care cluburile pot face dovada prelungirilor de contract este tot 27 aprilie 2018″.

Din plutonul fruntaș al Ligii Naționale masculine, cu excepția Potaissei Turda, toate celelalte cluburi s-au exprimat împotriva acestei măsuri. Conducători ai echipelor Steaua, Dinamo, CSM București și Poli Timișoara s-au întâlnit sâmbătă, în Capitală, pentru a pune la punct o strategie în vederea atacării deciziei Consiliului de Administrație. Chiar dacă nu au fost de față, alte două grupări, HC Dobrogea Sud Constanța și Dunărea Călărași, au aderat la rândul lor la această idee. De altfel, pentru ca discuțiile dintre cluburi să fie mai prompte, s-a și creat un grup pe WhatsApp, cu un titlu mai mult decât sugestiv: „Pentru ce am fost la Constanța?”. Trimiterea este către faptul că una s-a stabilit în ședința cu cluburile de la Constanța din luna martie, când a avut loc și Final 4-ul Cupei României, și altul a fost răspunsul în prima ședință a Consiliului de Administrație. S-a luat o decizie fără a mai fi respectați pașii stabiliți de comun acord cu cluburile.

Mai mulți membri ai Consiliului de Administrație nici azi nu știu ce au votat, pentru că unii, întrebați de anumite situații vizavi de criterii, nu au avut răspunsuri. Ei nu au avut în fața un text scris, un regulament clar, ci au ridicat mâinile mai degrabă pentru o idee. Era și greu de crezut că dorința președintelui Alexandru Dedu nu va trece de Consiliul de Administrație, din moment ce:

  • Jean Mateescu – este consilierul președintelui FRH
  • Mihail Bocan – este consilierul președintelui FRH
  • Steluța Luca – este angajata FRH
  • Doru Manea – are Comisia Centrală de Observatori și Delegări în subordine
  • Vasile Pavel – are Comisia Centrală de Arbitri în subordine
  • Gheorghe Bejinariu – este membru în cadrul CCA și observator
  • Flaviu Sâsăeac – președinte Potaissa Turda, singura grupare din Top 8 care se bazează în proporție de 95% doar pe jucători români
  • (n.r. – a nu se înțelege că toți membrii CA enumerați mai sus nu știu ce au votat)

Cele șase cluburi din primele șapte cluburi speră să adune adeziunile mai multor grupări din Liga Națională și să oblige astfel Consiliul de Administrație al FRH să abroge ultima decizie în privința criteriilor. Grupările au mai multe argumente, unele au fost prezentate zilele trecute inclusiv de ProSport. Ar mai fi de remarcat:

  • România este în Top 12 la nivel de națiuni în handbalul masculin numai datorită cluburilor, care au adunat puncte în cupele europene, bazându-se inclusiv pe jucători străini.
  • O astfel de măsură nu se implementează de azi pe mâine, ci în timp, la fel cum a procedat și EHF în privința măririi numărului de echipe participante la un Campionat European, de la 16 la 24. Adică a anunțat cu vreo 4 ani mai devreme că va trece la un alt sistem, având suficient timp pentru a-l implementa.
  • La ședința de la Constanța s-a discutat mai degrabă despre modul cum ar putea fi promovați tinerii la echipele din Liga Națională, dar în acest caz nu a ieșit încă nicio idee clară.

Un alt aspect care pune în încurcătură cluburile ține de „înregistrarea contractelor noi” și „prelungirea contractelor care își termină efectul la sfârșitul sezonului”. Fără a analiza în amănunt nuanțele textului publicat de FRH, se poate trage următoare concluzie: până în 27 aprilie, un club poate aduce un jucător străin din afara Ligii Naționale, după criteriile aflate în vigoare, și semna un contract pe mai mulți ani. În schimb, unui handbalist străin care evoluează de câțiva ani în România și termină contractul în vară nu i se poate prelungi contractul cu mai mult de un an.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei luase deja decizia
Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei…
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
BREAKING | Atacant la FCSB! Gigi Becali a făcut anunţul, după transferurile lui Zima şi Cisotti
BREAKING | Atacant la FCSB! Gigi Becali a făcut anunţul, după transferurile lui Zima şi Cisotti
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
Filmul sinuciderii adolescenţilor din Tulcea, care ar fi avut o relaţie interzisă
Filmul sinuciderii adolescenţilor din Tulcea, care ar fi avut o relaţie interzisă
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Mario Fresh și Nadd Hu, împreună și după sărbători! Avem dovada care nu îi va cădea bine Alexiei Eram
Mario Fresh și Nadd Hu, împreună și după sărbători! Avem dovada care nu îi va cădea bine Alexiei Eram
Valabilitate nouă la permisul de conducere. Cine schimbă permisul auto din 2 în 2 ani în România
Valabilitate nouă la permisul de conducere. Cine schimbă permisul auto din 2 în 2 ani în România
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a izbucnit în plâns | VIDEO
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a izbucnit în…
×