Petre Berbecaru:** „Arbitrajul a fost corect la meciul cu Gyor!”
Vicele Oltchimului, Petre Berbecaru apreciază arbitrajul corect
din Ungaria, de la meciul disputat de Oltchim contra celor de la
Gyor, încheiat la egalitate, scor 25-25.
„La nivelul asta pot fi doar arbitraje corecte, la Gyor
am avut parte de unul corect, în ciuda a ceea ce credeam noi. Se
întâmplă ceea ce ne doream, să se joace pe teren, cred că la fel va
fi și în retur. Cei doi nemți ne-au mai fluierat cu Podravka, meci
pierdut acasă însă acel meci nu conta. Meciul de duminică este de
care pe care, semifinala se joacă acum într-o singură manșă, din
fericire la Vâlcea. Gyor n-a depus armele și va veni să se bată,
însă fetele sunt conștiente și vor da totul ca să nu se producă o
surpriză neplăcută. O finală de Liga Campionilor ar fi o premieră
pentru sportul românesc, puține echipe pot ajunge acolo, din
fericire Oltchim este una dintre ele și justifică și valoarea
jucătoarelor dar și eforturile care se fac pentru ca echipa să
evolueze la acest nivel” a conchis și vicele Petre
Berbecaru.