Președintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, după tragerea la sorți a grupelor principale ale Ligii Campionilor, că echipa din Râmnicu Vâlcea a nimerit într-o grupă accesibilă, deși el ar fi dorit-o ca adversară pe Gyor pentru a o evita în semifinale.
„Eu îmi doream să picăm cu Gyor în grupă, pentru a le evita în semifinale. Consider că în plan sportiv avem cea mai accesibilă grupă. De Gyor putem scăpa și altfel în semifinale, adică să încheiem grupa pe același loc ca ele. Acum, ca să glumesc, dacă ele vor pierde un meci și noi va trebui să pierdem unul. Oricum, obiectivul nostru este să câștigăm tot până la final, deci nu se pune problema să ne gândim la vreun eșec”, a declarat Petre Berbecaru.
Oficialul de la Oltchim estimează că echipele care vor obține calificarea în semifinalele Ligii Campionilor vor fi Oltchim, Krim, Gyor și Larvik: „Din grupa întâi cred că vor merge în semifinale Gyor și Larvik, iar din a noastră, noi și Krim. Nu dau prea multe șanse lui Buducnost, deținătoarea trofeului. Au pierdut cele mai bune două jucătoare, adică Popovici și Bulatovici, care făceau cât trei sferturi din echipă. Nu au câștigat nici grupa preliminară, deci șansele sunt scăzute”.
Oltchim va debuta pe teren propriu, cu Ferencvaros TC Budapesta, în 2-3 februarie 2013.
Potrivit tragerii la sorți de marți, componența celor două grupe principale este următoarea:
Grupa 1: Gyor ETO (Ungaria), Larvik HK (Norvegia), Buducnost Podgorica (Muntenegru) și Randers HK (Danemarca);
Grupa 2: Zvezda Zvenigorod (Rusia), Oltchim, Krim Ljubljana (Slovenia) și FTC Budapesta (Ungaria).
La tragerea la sorți, Oltchim a făcut parte din prima urnă valorică.
Meciurile din faza grupelor principale se vor juca în 2-3 februarie 2013 (etapa I), 9-10 februarie (II), 16-17 februarie (III), 2-3 martie (IV), 9-10 martie (V) și 16-17 martie (VI).
Primele două clasate din fiecare dintre cele două grupe obțin calificarea în semifinalele Ligii Campionilor.
Obiectivul campioanei României este câștigarea Ligii Campionilor. În prima fază a competiției, grupele preliminare, Oltchim a încheiat cu șase victorii din șase posibile, în fața formațiilor Randers HK, Hypo Viena și Buxtehuder SV.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER