Petre Cozma condamnă conflictele interetnice dintre români și maghiari:** „Rapidiștii au comis o răutate, Csibi Barna, o dobitocie!”

Tătăl lui Marian Cozma a slăbit în patru ani 40 de kilograme

Petre (56 de ani) mărturisește că pe crucea de la mormântul fiului său apar mereu panglici cu steagul Ungariei

Nu pare a avea resentimente față de o națiune în brațele căreia fiul său, Marian Cozma, fostul pivot al naționalei de handbal, cădea secereat, în fața barului Patriota din Veszprem, după o ceartă cu Raffael Sandor, Nemeth Gyozo și Ivan Sztojka. Trei țigani unguri care pe 8 februarie 2009 îl făceau pe Petre Cozma să simtă și să înțeleagă că cea mai mare durere a unui tată e să-și îngroape fiul.

Bună ziua, domnule Cozma, ce mai faceți?
Mă uit la posturile de sport, că m-am săturat de ce văd la știri: ăla înjunghiat, ăla înjunghiat, eu să n-aud și să nu văd cuțitul! Simt un junghi în inimă. Și așa am slăbit vreo 40 de kilograme. de la 140, am ajuns la 100, din cauza diabetului ăsta care mă macină continuu. În rest, alerg cu copiii de la Școala Marian Cozma din cartierul Tei. Chiar pe 5 aprilie, de la ora 11:00, vom avea acțiunea „Non Violența în Școli”. Vor veni Vali Vrânceanu, Ciprian Sora, Ștefan Demici… Trebuie să ne protejăm suflețelele astea. Eu mi-am pierdut unul.

În 2009 ați văzut din tribune amicalul de la Budapesta, Ungaria – România 0-1. Ce stări vă cuprind la o asemenea partidă?
Mi-e greu. Greu. Greu. Greu. Dar nu cred că băieții vor avea probleme, le dăm două castane, batem cu 2-0 prin golurile lui Mutu și Keșeru. L-am și trimis pe ginerele meu, Sorin, să joace 2 solist la pariuri. Îmi place mult de băiatul ăsta, Keșeru, l-am simțit emoționat. E sincer și modest ca Marian, fiul meu. L-am auzit la televizor când a venit la convocare cum recunoștea că-i tremură genunchii la un asemenea moment. Băiat de calitate.  

Cine vă mai impresionează din actuala echipă națională?
Tătărușanu și Torje. Primul pare din ce în ce mai sigur și își valorifică statura, așa cum o făcea fiul meu. Torje e curajos, are tupeu, pleacă repede pe contratac, uneori zici că-i o extremă de la handbal.

„Am găsit o panglică cu steagul Ungariei pe crucea fiului meu”

La un meci fără spectatori ați fost vreodată?
Da, în Germania, pe când fiul meu juca la Dinamo (n.r. – Nordhorn – Dinamo, sezonul 2003-2004, Cupa EHF) și era o atmosferă stranie, dezolantă. În pustietatea aia auzeai și cum scrâșnește din dinți portarul. În opinia mea ăsta e un dezavantaj pentru oamenii lui Pițurcă. Ați văzut cum s-a mobilizat Steaua pe Stamford Bridge!? Neam de neamul englezilor n-a văzut așa ceva! Așa cred că ar fi putut valorifica acest aspect – prezența unui număr mare de fani maghiari – și naționala lui Pițurcă. Am fi fost mai ai dracu” dacă ar fi fost unguri în tribune.

Dar…
Să fie clar. Eu n-am nimic cu ungurii. Sunt niște oameni deosebiți, iar percepția asta o am dintotdeauna. Mi s-a format de când mergeam în Veszprem. Și mi s-a întârit convingerea de când am văzut ce fac maghiarii pentru băiatul meu. Uite, ieri dimineață (n.r. – miercuri dimineață) am găsit pe crucea fiului meu o panglică cu steagul Ungariei. Așa găsesc mereu și nici nu știu cine le lasă acolo. Eu cum nu mai dorm noaptea din acea seară blestemată, mă duc dis-de-dimineață la fiul meu și știu tot ce e schimbat pe la cimitir.

Referitor la steagul Ungariei, fanii Rapidului l-au ars, luni, în timpul meciului din deplasare, cu CFR Cluj. Cât de departe se poate ajunge cu astfel de gesturi?
Așa ceva nu se face, pentru că denotă răutate, multă răutate. Și lipsă de respect. Și pentru unguri, și pentru tine, ca suporter. Dar încerc să le găsesc o scuză și cred că știu ce i-a făcut să reacționeze într-un asemenea mod…

Ce i-a determinat?
Păi gestul cu spânzurarea lui Avram Iancu. (n.r. – în 2011 extremistul secui Csibi Barna a spânzurat în Piața Centrală din Miercurea Ciuc o păpușă care‑l înfățișa pe Avram Iancu). Aia a fost de-a dreptul o adevărată dobitocie. Asemenea incidente n-au ce căuta într-o societate normală.

O ultimă întrebare. Ce mai știți de asasinii lui Marian?
Mă voi duce curând în Ungaria. Curând, curând. Atât timp cât nu fac închisoare pe viață…