Dinamo a eliminat Sporting Lisabona și s-a calificat în optimile Ligii Campionilor la Handbal, acolo unde băieții lui Constantin Ștefan vor da piept cu PSG.
Însă decizia luată de FRH, cu privire la apariția în echipele de handbal masculin a doar trei jucători extracomunitari lovește în plin pe Dinamo, cea mai bună echipă din România, iar Petre Cozma, tatăl lui Marian Cozma, a sărit la gâtul lui Alexandru Dedu. În lacrimi, acesta și-a început dialogul cu ProSport și ne-a mărturisit că răzbunarea fostului pivot al României pe Dinamo îl va costa postul la FRH.
Petre Cozma ne-a dezvăluit că nici măcar steliștii nu îl susțin pe Dedu. „Plâng acum când vorbesc cu tine pentru că simt că acest Dedu mi-a omorât al doilea copil. Dinamo este al doilea meu copil și nu mai permit nimănui să îmi omoare și pe cel de al doilea meu copil.
Cum poți, mă, Dedule să îți bați joc în așa hal de Dinamo? Doar ca să te răzbuni pe Georgescu? Păi Geo a pus echipa asta pe picioare, cea care a devenit mândria României. De ce nu ai avut, mă, târșălosule curajul să vii în sală la meci și să îi privești în ochi pe toți dinamoviștii?
Am vorbit cu Savenco. iar omul ăsta mi-a spus că străinii ăstia de la Dinamo sunt mai români ca mulți români de pe la noi. Erau terminați în vestiar de supărare. Băieții ăștia formează o adevărată familie, iar Dedu vrea să o termine. Nu se poate așa ceva și nu o să permit să i se facă rău lui Dinamo. Aici a crescut Marian. Voi face tot ce îmi stă în putere ca lucrurile să nu rămână așa. Mă voi duce la FRH și o să încerc să vorbesc cu oamenii care încă mai au capul pe umeri. Dedu nu vede cât de penibil este?
Nici măcar steliștii lui, mă refer la Voinea, Stângă și Gațu nu îl susțin pe Dedu în decizia asta. Păi tu ei măsura asta când Dinamo este pe val? În memoria lui Marian, Dedu trebuie să plece singur de la FRH, că dacă nu pleacă, atunci de aici i se trage în mod sigur. O să fie îndepărtat de pe scaunul ăla de președinte pentru că nu îl mai suportă nimeni. Nu așa ajuți handbalul românesc, cu răzbunări pe Georgescu. Dacă Marian trăia și el îi lua acum apărarea lui Dinamo”, a spus Cozma.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER