Petre Cozma pune presiune pe autorități:** „Statul să se implice mai adânc în cazul fiului meu!”

Familia și prietenii lui Marian Cozma cer autorităților să se implice mai mult în elucidarea cauzei morții sportivului, pentru aflarea adevărului și pedepsirea fără violență a celor vinovați.

"Au trecut 30 de zile de când niște nemernici mi-au omorât copilul. Cu puțin timp înainte, am vorbit cu el. Era fericit. De atunci mă întreb în fiecare zi de ce mi-au omorât copilul, pentru că la bunătatea lui….Este o anchetă și sunt arestați. Atât. Cer oficial statului să se implice mai adânc în acest caz, în care a fost omorât copilul meu", a spus tatăl handbalistului, Petre Cozma, printre suspine și lacrimi.

El a mai cerut ajutorul tuturor oamenilor să îl ajute în elucidarea acestui caz.

"Sunt un părinte aproape de disperare. Aș vrea ca acești vinovați să plătească, să fie pedepsiți. Vreau ca adevărații vinovați să iasă la iveală. Nu vreau violență", a mai spus Petre Cozma.

Apelului disperat al bărbatului i s-au alăturat cei prezenți, joi, la conferința de presă unde a fost anunțată lansarea Campaniei anti-violență "Love 8", al cărei start va fi dat în noaptea din 7 spre 8 martie în zeci de cluburi din România Ungaria, Serbia și Croația.

Este vorba despre sportivi de la cluburile Steaua și Dinamo, prieteni, copii și adulți, oameni de afaceri și admiratori ai lui Marian Cozma, care cer să li se dea răspuns la întrebarea "De ce a fost omorât Marian Cozma?".

Moderator al conferinței a fost Rita Mureșan, care a precizat că face acest lucru ca mamă care dorește un mediu sigur și non violent pentru copiii săi, dar și ca fiică de handbalist.

Handbalistul Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în data de 8 februarie, la restaurantul Patriota din orașul Veszprem, în altercație fiind implicați și alți doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum și croatul Ivan Pesic, grav răniți. Handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care și-a pierdut viața.

Inițial, autoritățile maghiare au dat în urmărire internațională trei suspecți în cazul uciderii handbalistului român, iar doi dintre ei, Gyozo Nemeth și Sandor Raffael, au fost reținuți, în mai puțin de 24 de ore de la asasinat, în Austria. Cei doi au fost extrădați. Un al treilea suspect, Sztojka Ivan, s-a predat la 13 februarie, iar poliția maghiară a anunțat, ulterior, că a mai reținut doi suspecți, Gabor P. și Csaba B.

Ministrul ungar al Justiției, Tibor Draskovics, a anunțat, în urmă cu o săptămână, că Guvernul de la Budapesta pregătește un proiect de modificare a Codului Penal, pentru a prevedea pedepse mai aspre, în condițiile agravării situației infracționale din țară.

"Un răspuns pregătit cu atenție dar eficient, trebuie dat întâmplărilor recente", a declarat ministrul, referindu-se la cazuri precum înjunghierea mortală a handbalistului român Marian Cozma sau uciderea unui etnic rom și a fiului său.

Familia lui Marian Cozma, sportivi și prieteni apropiați au anunțat, joi, într-o conferință de presă, lansarea campaniei Love 8 – împotriva violenței, al cărei start va fi dat simultan, în noaptea de 7 spre 8 martie, la ora 1.00, în zeci de cluburi din țară și străinătate.

"În noaptea de 7 spre 8 martie se împlinesc 30 de zile de la uciderea unui sportiv român, moment în care a murit un mare campion sau s-a născut o legendă, Marian Cozma", a anunțat, joi, Rita Mureșan, care a moderat conferința de presă în calitate de mamă, dar și ca fiică de handbalist.

Ea a explicat de ce a fost aleasă cifra opt alături de cuvântul dragoste. "8 este ziua în care s-a născut Marian Cozma, este numărul tricoului campionului, este ziua în care viața lui Marian Cozma a fost curmată cu atâta cruzime, 8 simbolizează numărul perfecțiunii, al infinitului, 8 era în antichitate simbolul iubirii și al prieteniei, 8 este startul unui nou început", a mai spus Rita Mureșan.

 

MEDIAFAX

Publicat: 05 03. 2009, 14:47
Actualizat: 05 03. 2009, 15:52