Petru Ghervan e selecționer cu acte
Interimatul lui Petru Ghervan la echipa națională s-a încheiat
ieri când Comisia Tehnică din cadrul FRH a decis în unanimitate de
voturi să-l numească în funcția de selecționer al României pe
Ghervan. Directorul tehnic al Universității Suceava îi succede în
funcție lui Aihan Omer, căruia i-a fost secund în ultimii doi ani.
Omer a fost suspendat de EHF pentru o perioadă de cinci ani după
scandalul „Mită pentru arbitri”. Petru Ghervan mai are de pus la
punct doar câteva detalii legate de durata contractului său cu
Federația. „Până vineri trebui să stabilim de comun acord durata
contractului meu. În principiu, aș opta pentru un contract pe o
durată de un an, cu drept de opțiune pe încă un an, asta în funcție
de rezultatele pe care le va avea echipa națională. Mi se pare
normal ca în cazul în care nu vor fi rezultate, să las pe
altcineva. Una din principalele condiții impuse de mine în momentul
numirii în funcție a fost aceea de a lăsa show-ul la o parte și de
a munci mult mai mult. Discreția, modestia și munca sunt
ingredientele necesare pentru a putea avea rezultate cât mai bune”,
a declarat Petru Ghervan, care în zilele următoare va trebui să
numească încă un antrenor secund pe lângă Sorin Toacsen. Oficialii
FRH ar dori ca Ghervan să fie antrenorul naționalei pnă în 2012
însă noul selecționer spune că va rămâne la crma României doar dacă
tricolorii se vor califica la Mondialul din Suedia.
Cu Petru Ghervan selecționer, naționala României va participa la
sfârșitul lunii (29-31 octombrie) la Cupa Panoniei, un turneu
amical ce va avea loc la Veszprem (Ungaria) unde tricolorii vor
înfrunta naționala țării gazdă, Serbia și Tunisia.
În vederea acestui turneu, selecționerul Ghervan a stabilit și
lotul de jucători care se vor reuni miercurea viitoare la
Oradea:
Portari: Mihai Popescu (HCM Constanța), Rudi Stănescu (HCM
Constanța), Levente Szabo (U Transilvania Cluj)
Extreme stânga: Florin Ciubotariu (UCM Reșița), Alexandru Sabou
(HCM Constanța)
Inter stânga: Alin Șania (Steaua), Adrian Petrea (UCM Reșița),
Alexandru Csepreghi (HCM Constanța), Alexandru Stamate
(Minaur)
Centri: Cristian Fenici (UCM Reșița), Mihai Rohozneanu (UCM
Reșița)
Interi dreapta: Rareș Jurcă (Goppingen – Germania), Daniel Mureșan
(HCM Constanța)
Extreme dreapta: Valentin Ghionea (Pick Szeged – Ungaria),
Laurențiu Toma (HCM Constanța) și Ionuț Georgescu (Steaua).
Pivoți: Marius Novanc, Iulian Stamate (Steaua), Gheorghe
Irimescu (UGM Reșița)
Chiar dacă este un turneu de pregătire, Cupa Panoniei va fi tratată
cu maximă atenție de Petru Ghervan. „Nu avem un obiectiv impus de
Federație pentru acțiunea din Ungaria, care este o etapă de
pregătire pentru meciurile din ianuarie, când vom juca în grupa
preliminară de calificare la Campionatul Mondial din 2011. Oricum,
eu voi discuta cu jucătorii și ne vom propune să obținem măcar un
loc doi la Cupa Panoniei, unde, cu siguranță, Ungaria ne așteaptă
pentru a-și lua revanșa după înfrângerea de la Oradea”, a declarat
selecționerul Petru Ghervan.(Cristian MARC)