Interul echipei HCM Râmnicu Vâlcea, Andrea Beleska, a fost operată joi la tendonul de la umăr, într-un spital din Ljubljana. Medicul principal care e efectuat interventia chirurgicală, Vladimir Senekovic a garantat că operația a fost o reușită și jucătoarea va reveni pe teren din sezonul viitor. De altfel, Beleska s-a externat astăzi și a mers acasă, la Skopje, unde va începe în perioada următoare programul de recuperare.
Internaționala din Macedonia va avea nevoie de 4-5 luni de recuperare și va reveni pe teren abia din sezonul viitor. „Am găsit-o aici accidentată, am dus-o la București la RMN i s-a spus că trebuie să se opereze. Va lipsi 4-5 luni, pentru restul acestui sezon nu mai putem conta pe ea. Partea dreaptă a rămas puțin descoperită, acesta este motivul pentru care, de când am venit, am transferat-o pe Cioaric, care s-a dovedit că a fost util” a declarat președintele clubului vâlcean, Petre Berbecaru.
articol scris de Adi Georgescu, Rm.Vâlcea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER