CSM București a fost umilită de Gyor, la Budapesta, scor 36-27, iar una dintrele cele mai bune jucătoare din echipa maghiarelor a fost Crina Pintea, pivotul român ajuns la campioana Europei de curând. Românca a marcat de nouă ori contra „Tigroaicelor” și a pus serios umărul la umilința celor de la CSM București. La finalul partidei, Pintea a vorbit despre reușit sa, dar și despre viitorul său.
„Toată lumea a spus că va fi un meci foarte special pentru mine. Eu am vrut doar să îmi fac treaba și să dau tot ce am mai bun, la 100%. Mă bucur că am reușit să fac un meci atât de bun.
Mă simt foarte bine în echipă, acest public este minunat, oamenii iubesc handbalul. Nu știu dacă voi rămâne aici, nu depinde numai de mine. Toată lumea a spus că e un meci special, eu mi-am dorit doar să dau tot ce am mai bun, așa cum am făcut-o. Mă simt foarte bine aici, în echipă și se și vede lucrul acesta. Toată lumea îmi spune să rămân aici, dar nu depinde de mine. Îmi fac treaba și vedem ce se va întâmpla”, a spus Crina Pintea, după meci.
În ceea ce privește meciul retur cu CSM, din februarie, dar și șansele Gyoryului de a câștiga Liga Campionilor din nou, Pintea a spsu: „Până în februarie, la meciul retur mai e. Noi ne dorim să dăm 100% în toate meciurile și vedem dacă vom câștiga Liga Campionilor”, a conchis Crina Pintea, la capătul meciului Gyor – CSM București.
Crina Pintea a fost cea mai bună jucătoare a meciului dintre Gyor și CSM București. Pivotul echipei naționale a terminat partida cu un procentaj de 100%, fiind cea mai bună marcatoare (9 goluri).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER