Helle Thomsen (47 de ani) e sigură de postul său la CSM București, a anunțat, duminică, Bogdan Vasiliu, șeful secției de handbal din cadrul cublului Primăriei Capitalei.
Învinsă de Gyor și Rostov Don în Liga Campionilor, de SCM Craiova în campionat, CSM s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor de pe locul al treilea în grupa I, iar multe zvonuri au vorbit despre o posibilă plecare a danezei de 47 de ani de pe banca tehnică. Lucrurile nu stau, însă, așa, iar președintele Bogdan Vasiliu dă asigurări că Thomsen nu are de ce să se teamă: „S-a întâmplat că cei de la Rostov au găsit niște mișcări foarte bune, câștigătoare. Noi ne-am repliat târziu și niște mici greșeli au făcut să pierdem meciul la un singur gol. Nu a fost nicio strategie. Am luptat pentru fiecare meci și nu e o problemă. Ne-am uitat de multe ori la meciurile Metz-ului (n. red – cel mai probabil adversar al CSM-ului în sferturile de finală) și cred că nu se pune problem să pierdem accesul în Final Four. Se vehiculează prost. Nu s-a pus în nicio secundă problema ca Helle Thomsen să plece. Ne vom califica cu ea la Final Four”, a spus Vasiliu, duminică, la revenirea „tigroaicelor” în țară, după înfrângerea din Rusia, 24-25 cu Rostov Don.
Pentru a se califica în Final Four-ul Ligii Campionilor, CSM București e nevoită să treacă de Ferencvaros sau Metz, în sferturile de finală ale celei mai importante competiții din handbalul feminin, iar următorul meci în care Thomsen le va conduce de pe banca tehnică pe Cristina Neagu și compania se va juca miercuri, de la 16:30, în sferturile Cupei României, contra lui HC Zalău, echipa antrenată de Gheorghe Tadici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER