Poarta, văzută de la 7 metri! Cum să ratezi șase aruncări din 10? Târcă, Ungureanu, Gațu și Dedu răspund pentru ProSport

  • O poartă de handbal are 2 metri înălțime și 3 metri lățime
  • România a ratat șase lovituri de la 7 m din 10 de care a beneficiat în eșecul cu Germania (23-26)
  • Paula Ungureanu susține că o lovitură de la 7 m se apără
  • ProSport a mers la Sala Floreasca din București pentru a surprinde raza vizuală a unui executant

Naționala feminină de handbal a pierdut marți seara meciul cu Germania, 23-26 (12-13), din runda a treia a grupei D din cadrul Campionatului Mondial din Serbia, iar evoluția trupei lui Gheorghe Tadici a evidențiat un punct nevralgic: lipsa eficienței la loviturile de la 7 metri.

„WOLTERING, UN GOALKEEPER IMPOZANT”

Pe parcursul celor 60 de minute, în nenumărate momente cheie, tricolorele n-au valorificat decât patru oportunități din cele zece de care au beneficiat, iar procentajul de 40%, la un asemenea nivel, pare incompatibil cu țintele naționalei. Au reușit să marcheze Nechita (2), Marin și Neagu. Dar n-au speculat șansele de la 7 m Marin (2), Neagu (2), Brădeanu și Nechita. În ecuație intră și seria intervențiilor Clarei Woltering, „un goal-keeper impozant”, după cum o descrie Mariana Târcă. Dar ce doare cel mai mult?

7 METRI DE EMOȚII

Situațiile de care nu au profitat fetele lui Gheorghe Tadici nasc o serie de întrebări despre încrederea jucătorului desemnat să marcheze, despre nivelul lui de concentrare, despre duelul privirilor, despre psihicul de fier al executantului sau despre intuiția portarului. Mai simplu? Se apără sau se ratează o lovitură de la 7 m? Sigur ați trăit la intensitate maximă paradele lui Penu, Buligan, Huțupan, Toacsen, Tolnai, Popescu sau Ungureanu. V-au înviorat retina execuțiile de la 7 m plecate din poigneul lui Birtalan,  Berbece, Titel Răduță, Steluța Luca sau Cristina Vărzaru. Și sigur v-a provocat o doză de oboseală oculară și un gust sălciu repertoriul de execuții ale Anitei Gorbicz, tradiționala adversară a româncelor.

EXERCIȚIU DE IMAGINAȚIE

Pentru a pune imaginile și informațiile depozitate în albumul cu amintiri într-un context mai larg, ProSport a avut azi o dublă inițiativă. Două exerciții care A discutat cu patru nume sonore ale handbalului românesc – Mariana Târcă, Cristian Gațu, Alexandru Dedu și Paula Ungureanu despre tema loviturilor de la  7 m – dar a și mers la Sala Floreasca din București. Scopul? Pentru a intra în pielea executantului de la 7 m și pentru a-i detecta obișnuitul câmp vizual, fotoreporterul Alexandru Hojda a tras mai multe cadre chiar de la linia decisivă. Colegul nostru, Daniel Remeș, s-a înșurubat în diverse puncte pe care le aleg portarii pentru a închide cât mai bine unghiurile porții de 2 metri înălțime și de 3 lățime. Interpretați situațiile în care sunt puși executanții de la 7 m după cum și cât vă e pofta.

Ce au simțit patru dintre oamenii care s-au întâlnit cu astfel de situații? Citiți mai jos.

Alexandru DEDU (42 de ani, președinte LPH, fost câștigător al Ligii Campionilor)

„Când vorbim de aruncările de la 7 metri, trebuie să luăm în calcul două componente: capacitatea tehnică a sportivului care execută – adică îndemânarea sa cu mingea – și puterea lui de concentrare. În handbal nu poți să spui că un 7 m se ratează sau se apără! Confruntarea de la cei câțiva metri se poate traduce printr-un duel psihologic între portar și executant. Există doar câțivă jucători în lumea asta care pot marca în orice moment al desfășurării unei partide. A fost și bine și rău pentru pentru mine la 7 metri. Atât pot spune.

Ai ratat un 7 metri, nu e confortabil. Ai ratat al doilea 7 m, nu e confortabil. L-ai ratat și pe al treilea, începi să te îngropi! La meciul României cu Germania a contat foarte mult componenta emoțională. Și Clara Woltering a apărat foarte bine! Când ratezi de o asemenea manieră, îi dai un super aer portarului advers”.

 

Mariana TÂRCĂ‚ (51 de ani, antrenoare și fostă câștigătoare de Liga Campionilor)

„E un duel psihologic și contează enorm caracterul și personalitatea jucătorilor: atât a portarului, cât și a executantului.Oricât de mult a evoluat handbalul, un goal-keeper tot cu aceleași calități a rămas. În acel moment poate crucial esențiale sunt tăria de carcater și puterea de a lua deciza optimă în câteva fracțiuni de secundă. Fiecare handbalist poate avea un portar de care îi este teamă.

Mie mi-a fost teamă de poartă în meciul cu Germania. Woltering e un goal-keeper impozant, are stilul ei excentric, iar mie îmi place foarte mult. România ratat mult la 7 metri pentru că asta face parte dintr-o caracteristică de bază a noastră: nu avem încredere în forțele proprii. Dacă deschid o fereastră spre trecutul meu pe teren… Eu aveam un colț al meu, în drapta portarului jos.Toată lumea știa că eu aruncam acolo, dar tot marcam! Dar în funcție de desfășurarea unui meci poți să schimbi.

Spre exemplu, în finala Ligii Campionilor din sezonul 95-96, pierdusem cu Podravka, în prima manșă, la Hypo Viena, cu 17-13 (25-20 pentru Prodavka în retur). Trebuia să batem acasă, ne distanțasem la patru goluri, dar nu reușeam să ne desprindem la 5! Marcasem de patru ori de la 7 m aruncând în dreapta portarului jos, iar într-un moment cheie, când aveam patru lungimi avans, am bătut un 7 m cu boltă din plonjon. Portaru a plonjat jos. Am înscris și am aprins scânteia unei victorii frumoase. De asta spun că primează și inspirația de moment. Nu e greu să iei cea mai bună decizie”

 

Paula UNGUREANU (33 de ani, portarul naționalei, argint la CM 2005, bronz la CE 2010 – foto, jos):

„Din punctul meu de vedere, un șapte metri se apără”

foto: Sebastian Tătaru

Cristian GAȚU (68 de ani, președinte FRH, campion mondial):

„Un șapte metri se ratează, depinde din ce parte privești. Iar în economia jocului contează. În meciul nostru cu Germania, acele ratări au fost urmate în faza imediat următoare de goluri pentru adversară”

3 metri e lățimea unei porți de handbal

4,24 metri e lungimea unei Dacii Logan

7,32 metri e lățimea unei porți de fotbal

Publicat: 11 12. 2013, 17:46
Actualizat: 11 12. 2013, 20:23