Poli Timișoara a dat un răspuns către FRH referitor la organizarea turneului Final Four al Cupei României. Vlad Caba despre pandemie: ”Practic, nu mai putem vorbi de handbal”
Poli Timișoara a dat un răspuns clar referitor la organizarea turneului Final Four al Cupei României, programat în perioada 15-16 august, când România va fi încă în stare de alertă, conform ultimelor anunțuri. Clubul a spus că nu își asumă un turneu fără public.
Echipa a reușit să intre de câteva zile în Sala ”Constantin Jude”, dar este încurcată de faptul că nu sunt permise antrenamentele cu contact și astfel, nici amicalele, aspect semnalat de antrenorul Vlad Caba.
După Dobrogea Sud, nici Poli Timișoara nu vrea să organizeze Final Four-ul Cupei României
Clubul timișorean a trimis ieri, 15 iulie, un răspuns la Federația Română de Handbal și a spus că nu își poate asuma un Final Four fără spectatori. ”Am trimis ieri răspuns la federație. Le-am spus că în contextul în care s-a anunțat că starea de alertă se va prelungi și turneul va începe în 15 august, nu ne putem asuma organizarea fără acces în sală a spectatorilor. Cu atât mai mult cu cât în acest moment nu sunt permise antrenamentele de contact. Nu se poate face un antrenament normal, cu fazele de atac și apărare”, a declarat, pentru ProSport, directorul SCM Timișoara, Vasile Rușeț.
După ce Dobrogea Sud a declinat organizarea turneului, Poli Timișoara avea a doua opțiune, conform tragerii la sorți.
Antrenamente ”ne-specifice” de handbal
Altfel, Poli a intrat în Sala ”Constantin Jude” pentru antrenamente. După mai multe zile în care s-a antrenat pe Stadionul Știința și la sala de forță. Vlad Caba spune că e o perioadă foarte dificilă.
”S-a văzut pe jucători că erau foarte doritori să intre în sală, să atingă mingea, să se bucure de handbal după atâta pauză! Le-am dat această bucurie, însă avem în continuare unele restricții, pe care încercăm să le respectăm întocmai. Este, totuși, greu de imaginat că restricțiile vor exista pe termen lung, pentru că practic nu mai putem vorbi de joc de handbal, atât timp cât nu ai voie să ai niciun fel de contact. De maximă importanță rămâne sănătatea jucătorilor și vom încerca să îmbinăm cât de poate de mult ceea ce ne interesează din punct de vedere tehnic cu aceste restricții, care vom vedea dacă vor continua sau nu”, spune Caba.
Amicalele, compromise
Cum handbalul e planificat să se reia mai devreme ca niciodată, dar meciurile amicale nu se pot juca. Vlad Caba e sceptic dacă într-adevăr se vor juca semifinalele Cupei României în 15 august.
”Dacă starea de alertă se va prelungi, nu cred că vom avea voie să ne facem jocurile de pregătire și nu-mi imaginez că cineva poate să intre într-o competiție oficială fără niște jocuri de verificare. În al doilea rând, în acest moment, jucătorii nu sunt nici la o capacitate fizică nici măcar pentru jocuri de pregătire. Noi am stabilit inițial, pe hârtie, că săptămâna viitoare vom avea meciuri cu Reșița, dar sunt convins că nu le vom putea desfășura. Nici nu cred că ar fi utile, pentru că, cel puțin noi, am făcut mai mult antrenamente pe stadion și am intrat cu 10 zile mai târziu în sală. Probabil că aceste jocuri vor fi amânate sau contramandate, în funcție de ce decizii se vor lua”, a mai spus tehnicianul venit vara aceasta la Poli.