Polonia lui Kim Rasmussen a dat o nouă lovitură de grație. După ce a trimis România acasă în 2013, acum a făcut același lucru cu Ungaria. Calificarea tricolorelor în sferturi nu este suficientă pentru accederea la „preolimpice”
- Ultimele rezultate înregistrate în optimile Campionatului Mondial de handbal feminin: Franța – Spania 22-21, Ungaria – Polonia 23-24, Rusia – Coreea de Sud 30-25, Muntenegru – Angola 38-28
- Sferturile turneului final din 2015, programate miercuri, sunt următoarele: Franța – Olanda (ora 18:45), Polonia – Rusia (ora 19:00), Norvegia – Muntenegru (21:30), România – Danemarca (21:45)
Franța, Polonia, Rusia și Muntenegru sunt ultimele patru naționale calificate în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Danemarca. Fără îndoială, marea supriză a zilei și poate a turneului final este Polonia, aceeși echipă care a impresionat și la ediția precedentă, când a ajuns până pe locul 4. În 2013 a suferit România, iar acum a venit rândul Ungariei să plece mult mai devreme acasă după o optime de finală cu Polonia.
Echipa condusă de pe margine de antrenorul lui CSM București, Kim Rasmussen, a reușit să îngenuncheze și la propriu și la figurat o echipă a Ungariei, care le-a pierdut pe parcursul partidei pe Tomori și Gorbicz, accidentate destul de serios. Polonia a început tare și s-a desprins la 11-5, însă până la pauză Ungaria a avut o revenire incredibilă, cu 8 goluri consecutive. Kudlacz & Co nu s-au pierdut cu firea și au reușit să stea în coasta adversarei până spre minutul 50, când au preluat definitiv inițiativa. Deși a avut ocazia de a închide mult mai devreme partida, Polonia nu a reușit să dea lovitura de grație. Ungaria a fost însă incapabilă să mai egaleze în ultimele minute. Mai mult, rezultatul final, 24-23, a fost stabilit încă din minutul 54!
Tot la un gol s-a încheiat și partida dintre Franța și Spania (22-21), cu diferența că finalul acestui meci a fost dramatic. Spania a condus aproape tot meciul, chiar și la 4 goluri diferență, dar la sfârșitul celor 60 de minute a fost nevoită să se recunoască învinsă. Franța a dat lovitura de grație în ultima secundă a jocului, când Lacrabere a reușit să transforme cu siguranță un 7 metri scos de Allison Pineau.
În ultimele două meciuri ale zilei de luni, Rusia și Muntenegru s-au calificat la pas cu Coreea de Sud, respectiv Angola. La partida Rusia – Angola (30-25) au fost de remarcat poate doar reacțiile de nemulțumire ale lui Trefilov la time-out la adresa elevelor sale, în minutul 48 când echipa sa conducea cu 26-18 și în minutul 54 când tabela indica 27-20!
De remarcat:
- Toate cele 8 naționale calificate în sferturi sunt din Europa. Top 8 mondial numai cu națiuni din Europa nu s-a mai consemnat de 14 ani. Au plecat acasă doar 5 naționale de pe Bătrânul Continent: Suedia, Germania, Ungaria, Serbia și Spania.
- România s-a calificat în sferturi, dar acest lucru nu este suficient pentru o calificare la turneele preolimpice. Pentru a nu sta la mâna rezultatelor, tricolorele trebuie să se claseze cel puțin pe locul 7. Poziția a 8-a asigură accederea la turneele preolimpice doar dacă Norvegia nu câștigă titlul mondial.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?