Portarii Paula Ungureanu și Mihai Popescu, desemnați handbaliștii anului 2012

Paula Ungureanu și Mihai Popescu, portarii echipelor campioane Oltchim Râmnicu Vâlcea și HCM Constanța, au primit titlul de cei mai buni handbaliști ai anului 2012 din partea Federației Române de Handbal.

Paula Ungureanu a revenit pe teren în această toamnă, după ce a fost operată și a născut, fiind și una dintre cele mai bune jucătoare ale naționalei României, la Campionatul European din Serbia, încheiat în 16 decembrie.

La rândul său, Mihai Popescu a fost cel mai titrat jucător al campioanei HCM Constanța, dar și al echipei naționale, în competițiile în care au fost angrenate, în special în Liga Campionilor. Popescu a fost desemnat cel mai bun handbalist și în 2011, an în care la feminin titlul a revenit pivotului Oana Manea de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Sursa: Mediafax

Publicat: 28 12. 2012, 12:16
Actualizat: 28 12. 2012, 12:17