Portarul naționalei feminine de handbal te învață ce să faci în izolare!
Yuliya Dumanska (23 de ani) nu s-a plictisit în perioada de izolare și le dă recomandări celor care nu știu cum să-și umple timpul petrecut acasă.
Pandemia de coronavirus a întors pe dos viața tuturor. Sportivii o resimt cel mai mult, pentru că din persoanele active, obișnuite să fie mai mereu pe drumuri, au ajuns să stea ”închise” în casă.
Este și cazul portarului echipei naționale feminine de handbal a României, Yuliya Dumanska. Golkeaperul nu duce însă lipsă de inspirație în ceea ce privește activitățile pe care le are. Din contră! Sportiva campioanei SCM Rm. Vâlcea îi sfătuiește pe cei care se plictisesc să-i urmeze exemplul.
„Îmi place foarte mult să învăț limbi străine, limba preferată este engleză, iar în perioada asta, ca să nu uit și să progresez, am două cărți în limba engleză. Reflections of a man – este o carte foarte interesantă, sunt niste citate care mă inspiră și îmi plac. Am comandat și a doua parte a ei. Îmi place foarte mult să citesc în engleză. Ca să nu uit limba ucraineană am primit cadou de la mama mea – The secret power – este în limba ucraineană. Este foarte importantă pentru mine pentru că este de la mama și suntem la mare distanță, granițele sunt închise, așa că noi vorbim de la distanță. Una este să fii acasă alături de familie și cei dragi și alta la mii de kilometri distanță. Nu-mi pare rău că sunt aici, că am făcut acest sacrificiu pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac”, a spus Yuliya Dumanska, portarul echipei naționale feminine de handbal a României.
Între antrenamente și gastronomie
Yuliya vede partea plină a paharului în această perioadă și face lucrurile pentru care mod normal nu ar avea timp. Dar nu exclude orele de pregătire fizică individuală.
„Ma trezesc la ora 8-8.30, ca niciodată. Am început să gătesc, pentru că am mult timp liber, am făcut banana cake- desertul meu preferat pe care l-am descoperit recent. Fac curățenie, am tot timpul din lume…mereu am fost pe fugă, dimineata la antrenament, apoi la masă, apoi o oră și jumătate de odihnă, imediat după am vizionare și apoi al doilea antrenament – am avut o viață foarte activă, iar acum e una linișitită, am timp de toate. Am timp să citesc, să cânt, să desenez, să scriu pe blog. Este ciudat să stai atât în casă, să faci exerciții în cameră sau pe balcon, dar nu avem ce face, ne adaptăm. Eu cred că în curând se va termina cu bine toată această perioadă. Fac două antrenamente pe zi, unul dimineata, de 80 de minute, al doilea după-amiază, de la 18-19.30. Fac cardio, mobilitate și exerciții specifice pentru portari”, a anunțat Dumanska.
Yulyia Dumanska despre …
MODELUL ÎN HANDBAL: ”Nu am un idol în handbal, dar am exemple de jucătoare care mă motivează foarte mult. Una dintre ele este Valentina Ardean Elisei – o jucătoare extraordinară, model pentru handbalistele tinere. Îmi doresc să ajung pe viitor la performanțele ei. Este pur si simplu un exemplu pe plan sportiv și o persoană minunată”.
RELUAREA CAMPIONATULUI: ”Așteptăm decizia federației să vedem dacă vom continua campionatul. Sper ca toată lumea să fie sănătoasă și noi sportivii vom putea să ne continuăm meciurile și viața normală”.
SUPERSTIȚII: ”Nu am superstiții, dar mereu ascult muzică înainte de meciuri. Muzică pozitivă, să am energie pentru meci”.
VIAȚA LA BUCUREȘTI: ”Nu mi-ar plăcea să merg la București, este o agitație prea mare. Eu sunt o persoană liniștită și este bine să stau într-un oraș mai mic, mai liniștit”.