Portarul Paula Ungureanu a semnat cu vicecampioana HCM Baia Mare

Portarul echipei naționale de handbal feminin Paula Ungureanu va evolua în următorii trei ani la vicecampioana României, HCM Baia Mare, potrivit declarației, pentru MEDIAFAX, a directorului sportiv Daniel Kotecz.

Paula Ungureanu (33 de ani) a încheiat sezonul la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde a evoluat timp de patru ani. În carieră a mai trecut pe la formațiile Remin Deva, Hypo Viena, Dunaferr și Podravka Koprivnica.

Cu Oltchim are în palmares titlurile de campioană din cei patru ani petrecuți la Râmnicu Vâlcea, iar la nivel internațional trei semifinale și o finală de Liga Campionilor. Cu echipa națională, Paula Ungureanu este vicecampioană mondială (2005) și medaliată cu bronz la CE (2010). În 2012, ea a fost aleasă cea mai bună handbalistă din România.

Paula Ungureanu este a doua jucătoare din lotul Oltchimului care semnează cu HCM Baia Mare, după ce campioana a anunțat probleme grave financiare, prima handbalistă care s-a îndreptat spre clubul maramureșean fiind extrema dreaptă Ada Nechita.

Formația băimăreană a mai anunțat, tot marți, prelungirea contractelor cu jucătoarele Renata Ghionea și Cynthia Tomescu. Ambele mai aveau un an de contract, dar au decis prelungirea înțelegerii cu HCM Baia Mare până în 2016.

HCM Baia Mare va evolua în sezonul 2013-2014 în preliminariile Ligii Campionilor.

Sursa: Mediafax

Publicat: 11 06. 2013, 10:10
Actualizat: 11 06. 2013, 10:11