Potaissa Turda a pierdut cu 37-28 manșa tur cu Sporting Lisabona a finalei Challenge Cup la handbal masculin. Returul se va disputa sâmbătă – 27 mai, la Cluj.
Formația ardeleană a avut un sezon de vis, însă cea mai importantă parte a sezonului – ultima lună – a prins-o destul de obosită. După ce a pierdut ambele meciuri în turneul Final 4 al Cupei României și a cedat destul de clar meciul doi al semifinalei cu CSM București, scor 20-31, Potaissa nu a făcut față nici în primul meci cu Sporting. De ce s-au temut băieții lui Horațiu Gal, o victorie la scor a gazdelor, nu au scăpat.
Turdenii au început promițător partida, cu două intervenții ale portarului Țenghea și un gol al lui Cîntec, dar lusitanii și-au reglat foarte repede țintele și au început recitalul. După numai 10 minute de joc, Sporting avea deja un avantaj de 5 goluri (scor 7-2), după alte aproximativ 10 minute diferența s-a dublat: 16-6! Potaissa a fost practic fără apărare în acest meci, portarii Țenghea și mai târziu Varo fiind în „bătaia puștii”. Oboseala acumulată de-a lungul sezonului probabil că s-a resimțit, întrucât ardelenii nu au putut lupta deloc în apărare, iar în atac n-au avut luciditate și au ratat multe ocazii din situații clare.
După 19-11, Potaissa s-a văzut condusă la 13 goluri la jumătatea reprizei a doua (31-18). Șansele de a câștiga în premieră trofeul s-au redus aproape către zero, dar Ludovic Varo a vrut parcă să mai mențină un dram de speranță și a închis poarta în finalul jocului. Astfel, Turda a fost capabilă să revină la minus 9 goluri: 28-37. Este greu de crezut însă că va reuși să mai răstoarne încă o dată scorul, precum în semifinala cu Valur Reykjavik, după o înfrângere la 8 goluri. Sporting a arătat și în această partidă că este o echipă de alt calibru, iar dacă și-ar fi propus să câștige la o diferență de 15 goluri probabil că ar fi reușit.
Sporting Lisabona – Potaissa Turda 37-28 (19-11)
Asanin, Cudic – portari; Nikcevic 10, Bozovic 8, Portela 5, Ruesga 5, Pinto 3, Zabic 2, Bjelanovic 1, Carneiro 1, Kopco 1, Tavares 1, Araujo, Carol Marzo, Pedroso
Țenghea, Varo – portari; Cîntec 5, Zacaciurin 5, Pavel 4, Ignat 3, Amihăesi 2, Huta 2, Iancu 2, Lazăr 2, Thalmaier 2, Adomnicăi 1, Marian, Pințoiu, Savic, Ștef
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER