Potaissa Turda s-a calificat în sferturile de finală ale Challenge Cup cu o victorie clară în manșa tur și o înfrângere în partida retur cu belgienii de la HC Vise

Potaissa Tursa a pierdut partida retur cu belgienii de la HC Vise BM, dar s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Challenge. După 44-24 în manșa tur, pe teren propriu, ardelenii au cedat cu 29-24 în deplasare, în manșa a doua. Cu scorul general de 68-53, Potaissa a avansat în turul următor, fiind și singura reprezentantă a handbalului masculin care continuă în cupele europene.

Roland Thalmaier a fost principalul marcator al echipei în partida retur, cu 4 goluri.

Potaissa Turda își va afla marți viitorul adversar. S-au mai calificat în sferturi echipele AEK Atena (Grecia), IBV Vestmannaeyjar (Islanda), HC Berchem (Luxemburg), Fyllingen (Norvegia), AM Madeira Andebol SAD (Portugalia), Dynamo Victor și SKIF Krasnodar (ambele din Rusia).

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 19 02. 2018, 09:42
Actualizat: 20 02. 2018, 09:36