Potaissa Turda visează la primul trofeu european din istoria clubului. Handbaliștii ardeleni s-au impus categoric în manșa tur a finalei Cupei Challenge, scor 33-22 cu AEK Atena

  • Handbaliștii de la Potaissa Turda s-au impus cu 33-22 (14-11) în manșa tur a finalei Challenge Cup, disputată luni la Cluj. Ardelenii au prima șansă la câștigarea trofeului, care va fi decernat pe 20 mai, la Atena.
  • Potaissa poate spera la primul trofeu european din istorie, după ce anul trecut a pierdut finala Challenge Cup cu Sporting Lisabona
  • Turul finalei a fost în oglindă cu ceea ce s-a întâmplat anul trecut. În mai 2017, Turda ceda la Lisabona cu 28-37. Diferența de 9 goluri a fost imposibil de remontat în retur (30-24 pentru ardeleni). În situația Potaissei de anul trecut se află acum AEK Atena, care a cedat la Cluj la diferență de 11 goluri
  • Ultima echipă care a câștigat Challenge Cup a fost HC Odorhei în urmă cu trei ani

Potaissa Turda visează frumos după manșa tur a finalei Cupei Challenge la handbal masculin. Trupa antrenată de Horațiu Gal a pus în fața grecilor o defensivă aproape perfectă, dublată de un portar în zi mare – Ionuț Irimuș. De la 2-3 (min. 5), ultimul avantaj de partea oaspeților, Potaissa a luat jocul pe cont propriu: 8-5, 9-5 (cu un Szoke foarte bine intrat în atac) și 12-6 (min. 24), ecart maxim în primele 30 de minute. Câteva atacuri pripite ale turdenilor le-au dat grecilor un pic de aer în atac, iar la pauză a fost „doar” 14-11.

La reluare, oaspeții au înscris primii, dar au urmat minute excelente pentru Potaissa. Irimuș a închis poarta, iar cinci minute s-a făcut 19-12 (min. 36). Ghiță și Cântec au făcut ravagii la 9 metri, iar Asoltanei, la unul dintre cele mai bune meciuri ale sale, a finalizat de peste tot.

De la +7 până la +10 nu a mai fost decât… trei pași, scor parafat de o torpilă în vinclu a lui Cântec: 25-15 (min. 45).

Meciul era deja câștigat, iar singura necunoscută era doar diferența finală. După 60 de minute aproape perfecte, Turda a încheiat meciul cu avantaj de 11 goluri, care în mod normal nu mai poate fi răsturnat. Potaissa Turda, o echipă de oameni harnici și hotărâți, nu va lăsa din mână o astfel de oportunitate. Șampania poate fi pusă deja la rece.

Manșa retur a finalei va avea loc pe 20 mai, în OAKA Olympic Hall din Atena.

Publicat: 14 05. 2018, 20:45
Actualizat: 14 05. 2018, 20:46