Povestea de succes a Potaissei Turda, calificată în finala Challenge Cup. „Am făcut pași treptat, am privit mereu până unde ne vine plapuma. Nu am făcut pași hazardați pentru o bucurie de moment și apoi dezastru!”
România și-a asigurat două finale de cupe europene în acest sezon, una la feminin prin CSM Bcurești, care va juca la sfârșitul acestei săptămâni în turneul Final 4 al Ligii Campionilor, și alta la masculin prin Potaissa Turda, care a acces în ultimul act al Cupei Challenge. Formația ardeleană a realizat cea mai importantă performanță sportivă din istoria orășelului cu aproximativ 55.000 de locuitori, care până acum se lăuda cu o Cupă a României la fotbal câștigată de Sticla Arieșul Turda în urmă cu 56 de ani!
Dar Potaissa a mers aproape perfect pe toate fronturile în acest sezon, deși a avut doar un nucleu de bază format din 10-12 jucători. Echipa lui Horațiu Gal s-a calificat și pentru turneul Final 4 al Cupei României, este implicată în lupta pentru titlu și în Liga Zimbrilor, după ce a terminat sezonul regulat pe locul 2. În total, ardelenii au susținut până azi 38 de meciuri în acest sezon (28 de meciuri în Liga Zimbrilor, 2 meciuri în Cupa României și 8 meciuri în Challenge Cup). „Am jucat 38 de partide și nu am avut nici măcar o dată lotul întreg. Am avut o singură șansă să avem toți băieții la partida de campionat cu Constanța, dar Ignat s-a accidentat la ultimul antrenament”, a venit prima completare a lui Flaviu Sâsâeac, președintele Potaissei Turda.
„Am rezistat cu dăruirea băieților, altfel nu aveam cum!”
Cum a rezistat Potaissa Turda pe trei fronturi, cu rezultate pe fiecare plan? „Cu dăruirea băieților, altfel nu aveam cum! V-am dat exemplul cu Raul Marian, tatăl lui este între viață și moarte, dar el a preferat să rămână pentru a juca acest meci. Înaintea meciului i-am rugat pe băieți să jucăm pentru public, dar să ținem cont și de situația lui Raul Marian. Toți avem probleme acasă, dar în acest caz trebuia să jucăm în primul rând pentru el”, a venit răspunsul oficialului turdean.
Liga Zimbrilor a reprezentat principalul obiectiv al echipei pentru acest sezon, echipa și-a dorit foarte mult să intre în Top 4, așa cum s-a întâmplat și în ultimele trei sezoane. În Cupa României, „copiiii ne-au obligat să mergem mai departe. În primul tur, cu HC Vaslui am câștigat cu niște băieți de 16-17 ani, la care am adăugat doi-trei jucători din prima echipă”, după cum ne-a relatat Flaviu Sâsâeac. Parcursul în Challenge Cup a venit ca … un bonus, a susținut președintele Potaissei: „De la bun început ne-am dorit să avansăm cât mai mult, dar după ce am trecut de Esch (n.r. turul 2) ne-am propus să ajungem până în finală. Am trecut peste cel mai critic moment, înfrângrerea la 8 goluri în manșa tur a semifinalei cu Valur Reykjavic, un scor mincinos. Dar în acel joc s-au adunat parcă toate lucrurile nefavorabile într-o singură zi. Am avut, în schimb, la meciul retur, un public cum nu am văzut niciodată la Turda. Coeziunea între public și echipă a produs această calificare”.
Poate juca Potaissa în viitorul apropiat și în Liga Campionilor?
Turda a avut coeziune între suporteri și echipă, dar și în cadrul lotului. Pavel, Ștef și Raul Marin sunt deja de 8 ani la echipă, Savic a adunat 7 ani, Lazăr, Adomnicăi și Varo au strâns, la rândul lor, câte 4-5 sezoane. „Potaissa și-a făcut pașii treptat, am privit mereu până unde ne vine plapuma. Nu am făcut pași hazardați pentru o bucurie de moment și apoi dezastru”, a explicat Flaviu Sâsâeac secretul reușitelor din ultimii ani. Poate juca Potaissa în viitorul apropiat și în Liga Campionilor? Oficialul ardelean a spus franc: „NU!”. Apoi a continuat: „Cu siguranță, în momentul în care am avea acea sală de 3.000 de locuri, am putea să ne gândim și la așa ceva, atunci s-ar justifica și din punct de vedere al infrastructurii. Prin autostrăzile care se construiesc, Turda va deveni un fel de nod din punct de vedere economic, iar o dezvoltare a zonei va conduce și către o susținere mai importantă pentru echipă”.
Handbal este deja un fenomen social la Turda
Handbalul este deja un fenomen social la Turda. Clubul are tot ce înseamnă o piramidă în ziua de azi, cu grupe începând de la babyhandbal. „Avem 200 de copii, toți turdeni, care fac azi handbal și visează să ajungă la echipa mare. La prima echipă au fost deja rulați 15 jucători din propria pepinieră în activitățile oficiale”, ne-a dezvăluit președintele echipei ardelene, care a devenit majoritară și la lotul primei reprezentative.
„Cred că am oferit naționalei jucători capabili să pună umărul la o calificare”
Potaissa și HC Odorhei sunt echipele din Liga Zimbrilor cu cei mai mulți handbaliști în lotul pentru „dubla” cu Serbia din această săptămână. „Pavel, Lazăr și Cîntec sunt jucători care au muncit foarte mult, care au căpătat foarte muștă experiență. Poate că sunt puțin obosiți după un sezon intens, dar s-au dus la lot cu moral și cu suflu. Cred că am oferit naționalei jucători capabili să pună umărul la o calificare. Încredere li se acordă, Xavi Pasqual face o treabă minunată la lot”, a concluzionat Flaviu Sâsâeac, probabil omul orchestă al echipei.
Prin tot ce a realizat Turda în ultimii ani, dar în special în sezonul 2016-2017, povestea poate fi rezumată printr-un singur cuvânt: SUCCES! Și din fericire, continuă, baza fiind destul de sănătoasă.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?