Povestea de viață a surprizei din lotul lui Tadici pentru Europene, Ionica Munteanu. „Și-a luat devreme soarta în mâini”. Ipoteza-șoc pentru care portarul a fost ocolit uneori de antrenori
Naționala de handbal feminin și-a intrat de luni în drepturi. Gheorghe Tadici a sunat adunarea la Cluj, acolo unde tricolorele se reunesc pentru participarea la Campionatul European din Ungaria și Croația (7-21 decembrie). Selecționerul a convocat 20 de handbaliste, marea noutate a lotului fiind Ionica Munteanu (35 ani). Portarul echipei SCM Craiova a avut o contribuție însemnată la ascensiunea formației sale, care a încheiat turul pe locul 2.
Cifrele porții SCM Craiova au fost impresionante în prima parte a Ligii Naționale: numai 260 de goluri primite în 12 partide (nu a fost luat în calcul meciul câștigat la masa verde cu CSM București), ceea ce înseamnă o medie de 21,6 de goluri pe meci (!). Trupa lui Aurelian Roșca a fost în topul celor mai bune apărări în turul de campionat, iar un mare merit îi revine titularului Ionica Munteanu. Evoluțiile impresionante ale portarului i-au atras atenția și selecționerului Gheorghe Tadici, care a decis să o convoace pentru Campionatul European. Astfel, Munteanu poate reveni la un turneu final după o pauză de 10 ani. Ultima ei prezență s-a consemnat, coincidență, la un European în care România a jucat în Ungaria, la Debrecen!
„M-a bucurat foarte mult că am prins lotul, este o mândrie să faci parte din echipa națională și să ai ocazia să-și reprezinți țara”, a declarat, pentru ProSport, portarul SCM Craiova. „Iony”, așa cum este cunoscut personajul nostru central în lumea handbalului, are și o explicație pentru forma foarte bună pe care o traversează: „Ce este mai important la un portar, din punctul meu de vedere, este liniștea pe care a avut-o în cadrul echipei, încrederea oferită de cei din jur. Iar eu am avut aceste lucruri. Au mai contat liniștea din viața privată, odihna, alimentația”.
„Sunt ambițioasă, optimistă și modestă”
Ionica Munteanu, portar România
Totul a început de la CSȘ 6 București
Povestea portarului de la SCM Craiova este mai mult decât interesantă, transmite în același timp o stare emoțională puternică. Ionica a fost un copil care „a crescut greu acasă și a fost nevoită să-și ia devreme soarta în mâini”, după cum ne-a relatat Ileana Morari, antrenoarea care a pregătit-o de la 12 ani, dar care a reușit să treacă peste greutăți, iar în prezent să devină un model de urmat.
„Profesoarei Ileana Morari îi datorez ce sunt acum, mi-a fost mereu alături, chiar și în momentele mai puțin plăcute. În anii copilăriei mi-a conturat un caracter puternic”, vorbește Ionica despre antrenorul care și-a pus amprenta asupra carierei și nu numai.
Munteanu și-a început activitatea la CSȘ 6 București, începutul handbalistic fiind unul clasic, în urma unei selecții în școala generală. „Eu am vrut să mă duc la atletism, dar am fost chemată la handbal. Se întâmpla în 1990. Încă de la început am fost băgată în poartă, iar de atunci n-am mai ieșit niciodată”, ne povestește tricolora.
Rămasă orfană de mamă de la 9 ani și orfană de tată de la 14 ani, jucătoarea a fost adoptată imediat de Ileana Morari. „Doar că nu am înfiat-o cu acte. Dacă nu era o mătușă, care să le fie tutore, cred că m-aș fi băgat eu. Oricum, Iony este fata mea. A început handbalul cu mine, de când am terminat facultatea, și am lucrat 7 ani împreună. Pentru că nu avea mamă, mi-am luat datoria de a o ajuta prin handbal. M-a sensibilizat de la început, era foarte muncitoare, iubea ce făcea. Iar eu, proaspăt ieșită de pe băncile facultății, am văzut că am pentru cine lucra. A apărat bine de la început”, spune Ileana Morari.
În vremea junioratului a vrut să se lase de handbal și să se apuce de … fotbal
Până la prima reușită, Ionica a avut parte de o primă dezamăgire. „Am vrut să mă las de handbal și să mă duc la fotbal. Recunosc (n.r. se amuză)! Se făcuse lotul național de junioare, iar eu n-am fost convocată. Am fost foarte dezamăgită atunci, dar doamna profesoară m-a întors„, dezvăluie Munteanu. „Nu a fost selecționată pentru că era un portar mic de înălțime. I-am spus: >„, explică Morari cum și-a convins eleva să continue în handbal. Astfel, tristețea unui copil de 14-15 s-a transformat mai târziu într-una din cele mai mari satisfacții.
Cel mai bun portar de la Campionatul European de tineret din Slovacia 1998
Înaintea Campionatului European de tineret din 1998, din Slovacia, portarul era anunțat că va fi convocat pentru turneul final. „Când s-a ivit ocazia să prindă lotul, a intrat într-un program de pregătire specială. Am făcut antrenamente cu ea, a lucrat și cu un psiholog, astfel că la națională s-a prezentat strong, foarte bine pregătită fizic și psihic. Iar ca obiectiv și-a propus să fie între primii 3 portari. România a jucat însă foarte bine la Bratislava, a câștigat Campionatul European, iar Ionica a fost desemnată portarul turneului final. Și asta în condițiile în care a prins lotul ca al treilea portar, după ce titularul Anca Grosu s-a accidentat la ligamente”, susține antrenoarea de la CSȘ 6 București, cea care le-a descoperit și pe Nicoleta Alexandrescu sau Alexandra Carașol, ultima proaspătă campioană mondială de junioare.
Titlul european de la tineret a fost dublat apoi și de un titlu mondial, în anul imediat următor. Cariera portarului Ionica Munteanu a luat însă o altă traiectorie după prima medalie de aur: a făcut pasul către Liga Națională, la „U” Cluj. „Atunci am avut și prima revelație, iar după turneul final din Slovacia i-am spus următorul lucru: >. Prin medalia de aur câștigată, ea a intrat fără examen la Facultatea de Educație Fizică și Sport, astfel că urma să devenim colege în branșă. I-am și dat drumul apoi să plece la Cluj”, continuă povestea Ileana Morari.
După câțiva ani petrecuți la Cluj, Ionica și-a încercat norocul și în străinătate. În 2002, ea s-a transferat la Le Havre, iar după un timp a devenit cel mai bun portar din Franța, în condițiile în care Valerie Nicolas părăsise Besancon. A urmat apoi un sezon în care a evoluat la Randers și Leipzig (2004-2005), iar apoi a revenirea în țară, la Brașov, fiind atrasă de proiectul Rulmentul. De remarcat faptul că în cei trei ani petrecuți afară, Munteanu a mai câștigat un titlu mondial universitar și a prins și singurul Campionat European la senioare, cel din 2004 din Ungaria.
„Tufiș” este porecla pe care i-a dat-o Dumitru Muși la lot, când handbalista avea părul mai lung și creț. Ea își prindea părul în vârful capului, iar antrenorul se amuza, susținând că arată ca un tufiș
„A trebuit să lupte contra sistemului pe motiv că e mai mică de înălțime„
În ultimii ani, Ionica Munteanu a fost unul dintre cei mai constanți portari la Rulmentul Brașov, Oțelul, „U” Cluj și SCM Craiova, dar nu a prins niciodată naționala. Antrenoarea Ileana Morari vine cu o ipoteză-șoc: „A trebuit să lupte contra sistemului pe motiv că e mai mică de înălțime (n.r. 1.79 metri conform datelor transmise de FRH către oficialii Euro 2014). A fost selecționată doar la tineret și atunci printr-o conjunctură. Ați văzut cum apără Silvia Navarro la 1.65 metri? Portarul din ziua de azi este mult mai acrobatic, s-a mai schimbat. Ionica are o viteză foarte bună la mingi, are deja experiență și le prinde și din plasament bun. Este un autodidact”.
Ionica Munteanu a terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport la Cluj și deține un Master în „Managementul activităților sportive”. Totodată, a obținut de curând carnetul de antrenor categoria a 2-a. A avut o lucrare despre eficiența portarilor din Liga Națională
Evoluțiile din acest tur din campionat de la SCM Craiova au fost însă mai convingătoare ca niciodată, astfel că Tadici a convocat-o pe Munteanu. „Dumnezeu i-a răspuns la munca depusă de-a lungul timpului și la dragostea cu care a făcut handbal. A fost realmente fericită când a prins lotul”, povestește Ileana Morari sentimentul pe care l-a trăit fosta sa elevă. Acum, povestea a „încolțit”, la fel ca și handbalista, după cum a precizat antrenoarea de la CSȘ 6 București: „Ea este o fire emotivă. Dacă este respectată și i se recunoaște valoare, înflorește. Este o profesionistă desăvârșită și a avut un an excepțional. Sper ca Iony să se suplinească foarte bine cu Paula Ungureanu la Europene. Cred foarte mult în ea și mai cred că România se apără mai bine decât HCM Baia Mare. Când ai un zid în față, prind și portarii”.
” Cred că au mai fost perioade la lot când ea ar fi putut fi convocată, dar a cam fost blocată”
Ileana Morari, antrenor CSȘ 6 București
„Suntem într-o grupă dificilă la Europene, dar fiecare avem șansa noastră. Depinde doar de noi să obținem un rezultat foarte bun”
Ionica Munteanu, portar România
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?