Premieră în handbalul european: Vardar Skopje atacă trofeul Ligii Campionilor pe două fronturi! Primul obstacol este CSM București
Vardar Skopje este prima echipă calificată în turneul Final 4 al Ligii Campionilor la handbal masculin, după ce a eliminat, joi seara, Flensburg, cu o dublă victorie. După ce s-au impus cu 26-24 în prima manșă susținută în Germania, macedonienii și-au spulberat adversarii în meciul retur cu 35-27.
Vardar Skopje a stabilit astfel o nouă premieră în handbalul european, s-a calificat cu ambele echipe (feminin și masculin) în turneul Final 4 al Ligii Campionilor. Reprezentanta Macedoniei este chiar adversara CSM București în semifinalele turneului feminin de la Budapesta, care va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare, 6-7 mai. Un alt aspect interesant al acestei duble calificări obținute de Vardar are în prim-plan familia Dibirov. Timur (soțul) este component al echipei masculine, în timp ce Irina (soția) este antrenoarea echipei feminine.
Dacă la feminin, Vardar nu a ratat nicio prezență în turneul Final 4, de când întrecerea se desfășoară în actualul format, în schimb, băieții ajung la Koln pentru prima dată. Campioana Macedoniei a realizat această performanță după 3 ani în care s-a oprit de fiecare dată în sferturile de finală.
În acest wekeend, în Liga Campionilor se decid și ultimele trei participante pentru turneul Final 4 de la Koln (3-4 iunie): FC Barcelona – Kiel (în tur 26-28), Montpellier – Veszprem (23-26), PSG – Pick Szeged (30-27).
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?