Premieră pentru handbalul românesc: Steaua debutează azi în SEHA League, în Sala „Polivalentă”, în compania unei formații calificate în Liga Campionilor. Lotul cu care clubul din Ghencea pleacă la drum în noul sezon

Steaua susține azi, de la ora 18:15, primul meci în SEHA League, competiție în care își face debutul. Clubul din Ghencea va înfrunta pe Tatran Presov, într-o partidă care va avea loc în Sala „Polivalentă”.

SEHA League, o competiție regională, a ajuns la a 8-a ediție și pornește azi cu 10 formații la start, dintre care cinci sunt calificate în grupele Ligii Campionilor (Vardar, PPD Zagreb, Brest Meshkov, Metalurg Skopje, Tatran Presov) și patru în Cupa EHF (Steaua, Vojvodina. Zeleznicar, Nexe). România participă în premieră în această competiție câștigată în ultimii ani de Vezprem și Vardar Skopje, după ce Steaua a acceptat invitația din partea organizatorilor.

Debutul clubului din Ghencea este în fața propriilor fani, cu Tatran Presov, o echipă care are deja o experiență importantă în SEHA League. Cele două formații s-au întâlnit și în urmă cu câteva zile, la Doboj, la un turneu amical, slovacii reușind să se impună cu 28-21. De atunci, Tatran a câștigat și Supercupa, 41-27 cu Banik Karvina.

Cu siguranță, meciul de la București nu va semăna cu cel de la Doboj. Va trebui să avem o defensivă solidă și să înscriem cât mai multe goluri simple, să rămânem concentrați pe tot parcursul meciului”, a declarat Slavko Goluza, antrenorul echipei Tatran Presov.

„Partida cu Tatran Presov va marca începutul unui lucru complet nou pentru clubul nostru și sperăm că fiecare meci din SEHA League va face o bună propagandă pentru handbalul românesc. Ceea ce trebuie să învățăm este să găsim o modalitate de a avea grijă de fiecare dintre jucătorii noștri, pentru ca toți să poată evolua la cel mai înalt nivel posibil în toate competițiile. Nu vom pune prea multă presiune asupra jucătorilor noștri, pentru ca aceștia să se poată bucura de această competiție și de handbal în general”, a susținut Ovidiu Mihăilă, antrenorul Stelei.

Steaua va juca în patru competiții în acest sezon: Liga Națională, Cupa României, SEHA League și Cupaa EHF. Echipa condusă de Ovidiu Mihăilă este a treuia di România care intră oficial în competiții, după Dinamo și HCDS Constanța, care au deschis sezonul cu un meci în Supercupa României (31-26 pentru Dinamo).

Lotul echipei Steaua pentru sezonul 2018-2019

  • Portari: Babasafari, Stănescu, Merlă
  • Estreme stânga: Florea, Roșu
  • Interi stânga: Vegar, K. Milosevic, R. Răpciugă
  • Centri: Vujic, Stavrositu, Bizău
  • Interi dreapta: Humet, Aslanian
  • Extreme dreapta: Georgescu, Mihalcea
  • Pivoți: Johansson, Grbovic, Becheru

Noutățile echipei sunt Nemanja Grbovic, Krsto Milosevic și Javier Humet, ultimul „suflat” din tabăra CSM București, la puțin timp după ce jucătorul a devenit cetățean român.

Prețurile biletelor pentru acest meci sunt următoarele:

  • Peluze: 11 LEI
  • Tribune: 16 LEI
  • Loje: 22 LEI
  • Acestea pot fi cumpărate de la Sala Polivalentă, începând cu ora 15:00

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 28 08. 2018, 08:00
Actualizat: 28 08. 2018, 08:01