Președintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, după înfrângerea suferită în deplasare cu Krim Ljubljana, scor 24-28, că echipa este obligată să învingă în toate meciurile rămase pentru a se califica în semifinale.
„Am jucat mai bine decât cu FTC Budapesta în prima etapă, dar tot nu suntem încă echipa care trebuie. De acum, nu mai trebuie să facem niciun pas greșit. Ne trebuie patru victorii din patru meciuri, adică să învingem acasă la FTC, două cu Zvezda, iar pe Krim s-o batem la minimum 5 goluri. Fetele au fost mai determinate astăzi, dar din păcate, doar jumătate dintre ele. Așteptăm ca și cealaltă jumătate să-și revină. În grupa 1 este clară treaba, favoritele Gyor și Larvik vor merge mai departe, pe când la noi se joacă. Depinde doar de noi să fim pe unul din primele două locuri. În acest moment, consider că șansele noastre la calificarea în semifinale sunt de 60 la sută”, a spus Berbecaru.
Sâmbătă și duminică s-au jucat trei partide din grupele principale ale Ligii Campionilor. În grupa 1, deținătoarea trofeului, Buducnost Podgorica a încasat a doua înfrângere, 18-20, pe teren propriu, cu Larvik HK. În deplasare, la Randers HK, Gyor ETO va juca luni. Larvik are 4 puncte, iar Buducnost este pe ultimul loc, fără niciun punct.
În grupa a 2-a, Krim a dispus de Oltchim, pe teren propriu, cu 28-24, iar FTC Budapesta, tot acasă, a învins Zvezda Zvenigorod, cu 35-34. Astfel, Krim și FTC au câte 4 puncte, iar Oltchim și Zvezda, zero, după primele două etape.
Campioana României va avea în continuare următorul program: Oltchim – Zvezda (16 februarie), Zvezda – Oltchim (2 martie), FTC – Oltchim (9 martie), Oltchim – Krim (17 martie).
Primele două clasate în fiecare grupă vor obține calificarea în semifinalele Ligii Campionilor.
În sezonul trecut, Oltchim a fost eliminată în semifinale, de Gyor ETO, formația care a pierdut ulterior trofeul, în fața celor de la Buducnost.
Obiectivul echipei Oltchim în actuala stagiune este câștigarea Ligii Campionilor.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER