Președintele Federației Europene de Handbal, Tor Lian, a anunțat că jucătoarele echipei Rulmentul, Alexandrina Barbosa și Lidja Horvath, nu și-au depus încă memorii, dar s-au interesat de procedura pe care ar trebui să o urmeze și de taxa ce trebuie să o plătească la EHF, pentru un memoriu.
"Amândouă ne-au contactat în privința rezolvării problemei pe care o au cu oficialii echipei Rulmentul. Ne-au întrebat ce trebuie să facă și de ce acte au nevoie pentru a deveni jucătoare libere, deoarece nu au mai fost plătite de clubul Rulmentul de câteva luni. Ne-au mai întrebat care este taxa pentru hârtiile oficiale depuse la noi, dar deocamdată atât", a precizat Tor Lian într-un mail trimis la solicitarea agenției MEDIAFAX.
Antrenorul echipei Rulmentul, Herbert Muller, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că are promisiuni din partea celor două jucătoare că se vor prezenta la începutul săptămânii viitoare la antrenamente. "Am vorbit cu Alexandrina Barbosa și Lidja Horvath și mi-au spus că nu au depus memoriile și că vor veni înapoi la Rulmentul după convocăriile la echipele naționale. Este extrem de important să nu mai apară și alte probleme cu jucătoarele, după plecarea Cristinei Neagu și a Patriciei Vizitiu. Eu sper să fie bine și să reușim să le ridicăm puțin moralul înaintea dublei manșe cu Byasen", a spus Muller.
Rulmentul Brașov va disputa, la 14 martie, manșa tur a meciului cu Byasen, din sferturile de finală ale Cupei EHF, returul fiind programat o săptămână mai târziu, la Brașov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER