Președintele FRH evidențiază agresivitatea naționalei cu Tunisia!** „Este doar primul pas spre semifinalele CM”
Președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, la finalul partidei câștigate de România cu Tunisia (30-28), că a fost un meci mai puțin reușit, însă a contat mult că fetele au crezut în victorie până la final.
„Este doar primul pas spre semifinale, chiar dacă meciul nu a fost așa de simplu cum ne așteptam. Mi-a plăcut sportivitatea de pe teren și felul în care ambele echipe și-au apărat șansa, dar și faptul că fetele au crezut în victorie până la final. M-a surprins plăcut Tunisia, despre care cred că are valoare. Jocurile ulterioare vor demonstra acest lucru, iar în caz contrar, înseamnă că noi am fost vinovați în meciul de astăzi”, a declarat Cristian Gațu.
România a învins sâmbătă, în primul meci din grupa C, reprezentativa Tunisiei, cu 30-28 (14-15). Dincolo de concluziile privind meciul mai puțin reușit, președintele FR Handbal are motive de îngrijorare în privința pivotului Oana Manea, care s-a accidentat în minutul 40 la genunchiul stâng. „Ar fi o mare pierdere, nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva, în condițiile în care avem doar doi pivoți la Mondiale. Sper să nu fie ceva atât de grav cum a părut la prima vedere”.
Duminică va fi zi liberă, iar în următoarele partide se va juca astfel: cu Cuba (5 decembrie, ora 19.00), cu Japonia (6 decembrie, 21.15), cu Brazilia (8 decembrie, 23.45) și cu Franța (9 decembrie, 21.15).