Preț triplat

Sala Sporturilor din Rm. Vâlcea a fost prea mică pentru o iubire atât de mare! 3.000 de fani au împins din spate Oltchimul la cel mai important joc din istoria clubului.

Cifrele au fost copleșitoare. 3.000 de fani în tribune, alte câteva mii afară! „Am avut o cerere de bilete atât de mare încât puteam umple un stadion cu 30.000 de locuri. Numai din afara orașului mi s-au solicitat peste 5.000 de tichete“, a mărturisit Petre Berbecaru.

Bișnițarii au intrat în dispozitiv încă de la orele prânzului, solicitând 150 de lei pentru un bilet, un preț de trei ori mai mare decât cel oficial. Accesul în sală a fost permis cu trei ore înaintea jocului, iar în numai o oră nu mai aveai loc să arunci un ac în tribuna a doua. Doar în zona abonamentelor, unde locurile erau deja asigurate, suporterii și-au permis să vină mai târziu. Atmosfera a fost de-a dreptul fierbinte, fanii fiind dotați gratuit de organizatori cu steaguri roș-albastre.

Costea, în tribună

Între cei 3.000 de spectatori prezenți în tribune s-a aflat și cel mai în vogă fotbalist al Olteniei, Florin Costea. Atacantul Universității a declarat pentru ProSport că a mai asistat la câteva partide de handbal, că îi place jocul cu mingea mică și că nu are o jucătoare preferată.

Publicat: 13 04. 2009, 08:10
Actualizat: 13 04. 2009, 08:15