Dinamo și PPD Zagreb s-au întâlnit chiar în ziua în care România a aflat că nu este primită în Schengen, iar galeria campioanei României a luat atitudine, în marele meci jucat în Sala Polivalentă din București.
Galeria „dulăilor” a fost din nou la înălțime, iar fanii au fost îndemnați de ultrași să încurajeze echipa în permanență și să „strige tare ca să se audă până în Austria”, după ce această țară n-a acceptat România în Schengen.
Peste o săptămână, tot la București, Dinamo o va întâlni pe Veszprem, în ultimul meci pe care echipa lui Xavi Pascual îl joacă în Liga Campionilor, în acest an.
Peste 3.000 de spectatori au fost prezenți la meciul dintre Dinamo și PPD Zagreb, unul pe muchie de cuțit, care s-a încheiat la egalitate, scor 27-27.
În timpul partidei de joi seara, suporterii dinamoviști au luat atitudine și în privința faptului că România n-a fost primită în Schengen: „Strigați tare, să se audă până în Austria”, a fost îndemnul liderilor galeriei.
„Am votat împotriva admiterii Bulgariei și României în acest moment. Pentru că Schengen nu funcționează în acest moment, altfel nu am avea 75.000 de migranți neînregistrați în Austria. Și am sugerat amânarea aderării și votarea din nou în septembrie, de exemplu. După această fază poți spune: s-a întâmplat ceva, au fost implementate măsurile pe care Comisia Europeană le-a anunțat? Hârtia are răbdare, acțiunea este importantă”, a spus ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner.
Austria și Olanda au votat, în consiliul JAI, împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen. Olanda a precizat că nu se opune României, ci doar Bulgariei, dar pentru că sunt la pachet, votează împorivă pentru amândouă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER