Prima mare controversă a Mondialului de Handbal din Japonia + CALCULE în grupa României
Ziua a doua a Campionatului Mondial din Japonia a consemnat prima victorie a României, 29-24 cu Senegal, dar și prima mare controversă, la meciul Coreea de Sud – Danemarca, terminat cu scorul de 26-26.
Asiaticele au marcat un gol al victoriei în ultima secundă, dar acesta a fost anulat de rusoaicele Viktoria Alpaidze și Tatiana Berezkina. Decizia a stârnit furia în rândul Coreei de Sud și este îndelung comentată în întreaga lume handbalistică.
La ultima fază, extrema stângă a Coreei de Sud a încercat o aeriană, mingea a trecut de pivot, dar a ajuns la interul dreapta, care a marcat! S-au născut două discuții aici: Prima, dacă jucătoarea care a pasat a călcat semicercul înainte de a da drumul la minge. Apoi, dacă pivotul care ar fi trebuit să ajungă la aeriană (a ratat intercepția mingii), a aterizat ulterior în semicerc. În aceste cazuri, decizia arbitrelor a fost corectă. Dar faza este controversată, pentru că în momentul în care mingea a ajuns la jucătoarea aflată pe inter dreapta, în semicerc erau și trei jucătoare daneze. Se mai pune apoi problema dacă pivotul asiaticelor a fost împins de daneze în semicerc. Așadar, multe semne de întrebare.
Trecând peste această fază, tot arbitrajul la Coreea de Sud – Danemarca a fost favorabil nordicelor. Dar nu este pentru prima dată când Danemarca ar beneficia de anumite decizii de arbitraj. Președintele Comisiei de Competiții este danezul Per Bertelsen, cam al doilea cel mai influent om din IHF după președintele Moustafa.
Cât privește jocul, Danemarca a avut 26-24 pe final și superioritate numerică, dar portarul Saeyoung Park a avut două intervenții, iar asiaticele au egalat și chiar au avut șansa victoriei. Vedeta jocului a fost Eun Hee Ryu, care a marcat 9 goluri. Interul dreapta a ajuns la 21 de goluri și este pe locul 1 în clasamentul golgheterilor. Cristina Neagu a urcat pe locul 2 cu 19 goluri.
Tot în Grupa B, Franța și Brazilia au terminat la egalitate, 19-19, iar Germania a învins Australia la pas cu 34-8. Germania este lider cu 4 puncte, fiind urmată de Coreea de Sud și Danemarca – câte 3 puncte, Franța și Brazilia – câte 1 punct, Australia – 0p.
Spania, aproape calificată după două victorii mari cu România și Ungaria
Azi s-a mai jucat în Grupa C: Muntenegru – Kazakhstan 30-21, România – Senegal 29-24, Spania – Ungaria – 29-25. Spania și Muntenegru au câte 4 puncte, iar Ungaria și România, câte 2 puncte.
Spania este în proporție de 99% prima echipă calificată în Main Round, pentru că este greu de crezut că se va împiedica în jocurile cu Senegal și Kazakhstan. Are și un plus 19 din jocurile cu România și Ungaria.
Așadar, pentru celelalte două locuri se vor lupta România, Ungaria și Muntenegru. Primul joc în această bătălie ar fi marți între Ungaria și Muntenegru. Selecționata lui Per Johansson și Adi Vasile ar mai avea șansa de a aduna puncte și cu Spania.