Prima mare surpriză la Mondiale: Danemarca a avut 1.001 cotă la victorie cu Argentina, dar a făcut egal

Argentina a furnizat prima mare surpriză a Campionatului Mondial de handbal masculin din Qatar. Sud-americanii au reușit să obțină un punct din confruntarea cu Danemarca, scor 24-24, într-un meci din cadrul Grupei D.

Nordicii sunt cotați printre principalii favoriți la câștigarea titlului mondial, dar în partida de debut nu au arătat ca o echipă capabilă să câștige în premieră coroana supremă. Danemarca a condus spre sfârșitul primei reprize cu șase goluri diferență (scor 12-6), dar a comis multe greșeli în partea a doua, a ratat din situații clare, iar Argentina a început să spere într-o minune. Și a reușit-o în ultimul minut al jocului, când a egalat la 24-24. Danemarca a mai avut câteva secunde la dispoziție pentru a înscrie golul victoriei, dar Argentina a închis bine spațiile, chiar și în inferioritate numerică, iar la final a obținut un punct de aur într-o grupă a „morții”, din care mai fac parte Rusia, Germania și Polonia.

La casele de pariuri, Danemarca a avut cotă de 1.001 la victorie. Pentru a fi câștigat un euro pe victoria Danemarcei, suma pariată ar fi trebuit să fie 1.000 de euro. La egal, cota a fost de 31.

În derby-ul zilei din grupa D, Germania a câștigat cu 29-26 în fața Poloniei, după ce în barajul de calificare la turneul final pierduse de două ori în fața aceleași reprezentative. Polonezii le-au făcut multe zile fripte nemților după finala Campionatului Mondial din 2007, când au fost defavorizați clar de arbitraj, însă „panzerele” au reușit să pună stop seriei negre printr-o victorie indiscutabilă. Tot în Grupa D, Rusia s-a impus cu 27-17 în fața Arabiei Saudite.

Al doilea derby al zilei de vineri s-a desfășurat în Grupa C, între Suedia și Islanda. Cvadrupla campioană mondială a arătat neașteptat de bine, mai ales în apărare. După 60 de minute, Suedia a primit numai 16 goluri (!). În schimb, a marcat 24 de goluri și se va lupta cu Franța pentru șefia grupei. Alte rezultate: Franța – Cehia 30-27, Egipt – Algeria 34-20.

În grupa B, meciul primei etape a fost cel dintre Macedonia și Tunisia. Fosta selecționată pregătită de Zvonko Sundovski, actualul antrenor al echipei HCM Constanța, a câștigat neașteptat de clar în fața Tunisiei, scor 33-25. Alte rezultate: Croația – Austria 32-30, Bosnia – Iran 30-25.

În partida Spania – Belarus din cadrul Grupei A s-au înscris cele mai multe goluri de până acum la Campionatul Mondial: 71! Deținătoarea trofeului s-a impus cu 38-33, într-o partidă în care adversara a văzut două cartonașe roșii. Siarhei Rutenka și Viachaslau Shumak au prins finalul jocului din tribună, starul lui FC Barcelona fiind descalificat încă din prima repriză. Alte rezultate: Qatar – Brazilia 28-23, Slovenia – Chile 36-23.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Publicat: 17 01. 2015, 12:01
Actualizat: 17 01. 2015, 13:52