Prima reacție a Cristinei Neagu după eșecul cu Olanda! A acuzat arbitrajul celor doi norvegieni

Prima reacție a Cristinei Neagu după eșecul cu Olanda! A acuzat arbitrajul celor doi norvegieni
  • Publicat:
  • Actualizat:

România-Olanda s-a terminat 28-29 la handbal feminin la Euro 2022, sâmbătă seara, însă Cristina Neagu n-a făcut unul dintre meciurile bune, marcând doar trei goluri. A acuzat arbitrajul partidei, meci condus de doi norvegieni.

Jucătoarea noastră a înscris doar trei goluri în poarta Olandei, campioană mondială în 2019.

În următorul meci, tricolorele vor juca, luni, ora 21.30, cu campioana olimpică Franţa.

Prima reacție a Cristinei Neagu după eșecul cu Olanda! „Am luptat nebuneşte”

România a participat la toate ediţiile Campionatului European cu o singură excepţie (2006), cel mai bun rezultat fiind medalia de bronz din 2010. La ediţia precedentă, din 2020, România s-a clasat pe locul 12

”Cred că am fost foarte aproape şi vreau să-mi felicit colegele, pentru că noi avem o echipă foarte tânără, cu puţină experienţă. Astăzi însă, noi am luptat nebuneşte şi cred că, pe final, puteam lua puncte.

Să fiu sinceră, cred că a fost vorba şi de puţin noroc, pentru că noi am ratat, ele au marcat şi asta a fost povestea. A fost avantaj de un gol pentru ele, dar putea cu uşurinţă, să fie un gol avantaj pentru noi sau să fie remiză. Pentru mine, a fost puţin ciudat şi modul de arbitraj, n-am înţeles mare lucru, aşa că am încercat să ne adaptăm.

Dar cred că, la final, am făcut o treabă bună. Sincer, sunt mândră de ceea ce am făcut, n-am luat puncte, dar e primul meci şi, dacă jucăm la fel, avem şanse să avansăm în faza eliminatorie şi să facem lucruri bune şi acolo.

Sunt foarte mândră să avem atâţia fani în sală, ne-am simţit ca acasă”, a declarat Neagu.

Pentru tricolore au marcat contra Olandei: Pintea 5, Buceschi 5, Grozav 5, Badea 4, Seraficeanu 3, Neagu 3 (2 din 7m), Dindiligan 2, Tănasie 1. Yuliya Dumanska a apărat 5 aruncări (38,46%), Diana Ciucă a parat 4 şuturi (36,36%), iar Daciana Hosu 2 (18,18%).

Cristina Neagu, legitimată la CSM București, a înscris 3 goluri în poarta Olandei, campioană mondială în 2019.

Foto: eurohandball.com

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×