Prima reacție după calificarea superbă a CSM-ului. Oana Manea, în culmea fericirii: „E o bucurie imensă pentru noi. Le-am făcut românilor un Paște fericit”. Plusurile aduse de antrenorul Per Johansson
Ferencvaros – CSM București 26-27. Campioana Europei s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în Final Four-ul Ligii Campionilor după o victorie superbă la Budapesta.
La finalul partidei, Oana Manea a vorbit despre cum s-au simțit din teren cele 60 de minute, despre cum au abordat fetele de la CSM returul cu Ferencvaros, dar și despre plusurile aduse la echipă de noul antrenor, suedezul Per Johansson: „A fost destul de greu, dar s-a văzut dorința de a juca din nou în Final 4. Am vorbit înainte de meci să nu ne gândim că avem un avans de cinci goluri, pentru că asta ar pune presiune pe noi. Cunoșteam această atmosferă, am mai jucat contra lor de trei ori, ne așteptam să fie așa, dar ne-a motivat. Eu zic că ele s-au bătut mult mai bine, ne-am gândit că va fi o presiune și o disperare din partea lor.
Important e că la final am terminat cu zâmbetul pe buze și ne-am calificat. A fost o bucurie imensă pentru noi, pentru toți românii și consider că le-am făcut un Paște fericit. E o schimbare cu noul antrenor, suntem mult mai motivate, parcă avem foame de handbal! Felul lui de a vorbi, de a ne motiva, de a face tactica….fiecare știe ce are de făcut. Echipa asta e făcută și din românce, și din străine, cred că ne trebuia un conducător, pentru că ne lipsea valoarea grupului”, a spus Oana Manea, la microfonul Dolce Sport.