Prima reacție după eliminarea României de la Mondialul de handbal. „Nu-mi vine să cred nici acum!”

România a fost eliminată de la Mondialul de handbal feminin din Germania, după 27-28, în optimi, cu selecționata Cehiei. Adversararele echipei lui Martin Ambros au marcat golul victoriei în ultimul minut, când se aflau în superioritate numerică. România a stat numai în Cristina Neagu, care și-a asumat responsabilitatea de a arunca la poartă aproape fază de fază. Dumanska și Dedu au avut evoluții șterse în poartă.

„Nu-mi vine nici acum să cred că am pierdut meciul, l-am avut în mână până în minutul 55. Mâna de aruncare a Cristinei a funcționat bine, oboseala acumulată pe parcursul competiției și-a spus apoi cuvântul, am jucat exceptând meciul cu Franța cu aceeași garnitură. Nici apărarea n-a funcționat foarte bne, nici poarta n-a mers azi deloc”, a spus la Telekom Sport, fosta mare extremă dreapta, Cristina Vărzaru.

 

 

Publicat: 11 12. 2017, 20:11
Actualizat: 11 12. 2017, 20:12