Nicolae Luca, secretarul general al Federației Române de Handbal, și-a anunțat retragerea din cursa electorală pentru funcția de primar a comuniei Șirineasa, județul Vâlcea.
Decizia a venit surprinzător, mai ales că acum câteva luni, era principalul candidat pentru a deveni edilul micuței urbe.
Totul s-a dat peste cap, după ce fostul conducător de la Oltchim și CSM București a acceptat oferta președintelui Constantin Din de a prelua funcția de secretar general, rămasă vacantă după demisia lui Viorel Mazilu.
Nicolae Luca a postat un video pe contul personal de Facebook în care și-a anunțat decizia și a explicat motivele deciziei sale.
„N-a fost cea mai ușoară decizie, dar a fost înțeleaptă și responsabilă. Multe alte proiecte profesionale mă împiedică să mă ocup concomitent de aceste sarcini”, a punctat oficialul, care e și președintele filialei PNL Șirineasa.
Nicolae Luca este unul dintre oamenii care s-a implicat activ în organizarea competițiilor internaționale din cadrul FR de Handbal.
ProSport a scris că oficialul este una dintre puținele persoane din handbalul românesc care dețin diploma EHF de „European Handball Manager”. Surprnzător acestuia, chiar în mandatul lui Din, nu i-a mai fost prelungit contractul de colaborare cu FR Handbal, care expira la 31 octombrie 2022. Luca ocupa atunci funcția de secretar federal activități interne.
Același Andrei Nicolae Luca, om de încredere al vechii conduceri Dedu – Vărzaru, a fost dat afară de la FR Handbal în 2022 de chiar Constantin Din. Ulterior, după trei luni, a fost repus în funcție pentru a se ocupa de organizarea Euro 2023 de tineret de la Craiova. iar în 2024 l-a înlocuit pe Viorel Mazilu, fiind practic omul 2 în federație după Constantin Din.
Luca, alături de președintele Constantin Din, a susținut candidatura României la organizarea Euro 2026 la fete pe care ulterior a și obținut-o, alături de alte 4 țări.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER